Este firească disperarea unora dintre liberali în privința stării partidului. Unii dintre ei, precum Rareș Bogdan, vor intra primii în lupta pentru reînnoirea mandatului, iar perspectiva europarlamentarelor e sumbră.
Cum primele două locuri de listă par a fi deja antamate la presiuni pe linie PPE pentru Adina Vălean și Siegfried Mureșan, șansele pentru restul se restrâng mult, dacă partidul își va continua traiectoria. Iar doritori sunt mulți, pe lângă actualii europarlamentari care doresc să-și continue parcursul.
Doar că, deocamdată cel puțin, revolta aceasta are șanse minime de a răzbi.
Deocamdată nu există masă critică în partid pentru o schimbare de strategie. Revolta lui Rareș Bogdan a fost aproape solitară, susținută doar de Robert Sighiartău, un alt revoltat de serviciu aproape după ce, de la secretar general, a fost aruncat într-o poziție marginală în partid.
Chiar și atunci când Rareș Bogdan a fost atacat aspru de premierul Ciolacu, nimeni nu i-a sărit în sprijin. Dimpotrivă, Nicolae Ciucă a ieșit cu o declarație mai degrabă favorabilă premierului nu prim-vicepreședintelui PSD.
De ce nu există? Pentru că PNL și-a pierdut identitatea și reflexele de partid și este strict depedent de voința dlui Iohannis.
Ceea ce, să ne amintim, a fost și Rareș Bogdan. Cine a fost plasat „number one” în urmă cu 5 ani? Cine răcnea din toți rărunchii, aproape apoplectic, „Cîțu, președinte” în festivalul democrației?
Nicolae Ciucă nu este un autentic președinte de partid. Este doar vocea, mâna și voința lui Iohannis.
Iar președintele Iohannis are o nevoie personală ca această coaliție să reziste, să fie cât mai stabilă și să-i ofere cât mai multe privilegii.
Oricâte tumbe va face PNL, oricât își va smulge hainele de pe el un liberal sau altul, cheia problemei este la Cotroceni și la dependența PNL de Klaus Iohannis.
O dependență atipică având în vedere că președintele este la final de mandat, fără perspectiva vreunui scrutin și, mai ales, cu o cotă foarte scăzută în sondaje.
Nicolae Ciucă transmite voința suveranului, iar PNL execută.
Există speranța că după alegerile europarlamentare, scorul prost va provoca o revoltă în partid. Prea târziu, pentru că un seism atunci, tensiunea care va urma, luptele interne, noul festival al democrației vor împinge partidul în alegeri în cea mai proastă stare electorală cu putință.
Dacă ar vrea să-și dea o șansă reală pentru anul viitor, liberalii ar trebui să schimbe acum ceva radical, atât în politica lor, cât mai ales în relația cu președintele.
Pe de altă parte, de fapt, liberalilor nici prin cap nu le trece să plece de la guvernare, singurul instrument real pe care îl au față de premier și PSD. Dacă ar face-o ar pierde și primarii pe care îi mai au și ar trebui să înlocuiască genul acesta de politică tradițională cu una inventivă, care să atragă electorat fără a-l alinia primarul la vot.
Cât despre șarjele cu PSD, ele nu îi ajută electoral cine știe ce pe liberali.
Electoratul este sătul de confruntări în declarații. Genul acesta de politică și-a consumat în mare măsură potențialul în primii 20 de ani după revoluție.
Iar talk-show-urile de televiziune au inundat media cu scandal politic steril. Oamenii se mai uită ca la divertisment, unii se mai și distrează, dar nu de aici pleacă investiția în vot.
Sigurul efect concret este perdeaua de fum în fața chestiunilor cu adevărat importante. Nu mai discutăm despre banii de pensii, rectificare și altele, ne ocupăm de ce i-a spus Rareș Bogdan lui Marcel Ciolacu și invers.