Valentin Crețu și-a aflat pedeapsa după eliminarea din meciul FCSB - FCU Craiova

Valentin Crețu și-a aflat pedeapsa după eliminarea din meciul FCSB - FCU Craiova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comisia de Disciplină a FRF a anunțat pedeapsa primită de Valentin Crețu (35 de ani), eliminat în meciul FCSB – FCU Craiova.

Crețu a văzut direct cartonașul roșu din partea arbitrului Adrian Cojocaru după un fault dur, cu talpa sus, asupra lui Yassine Bahassa, iar la câteva zile după meciul încheiat cu victoria „roș-albaștrilor”, 2-1 pe Arena Națională, el și-a aflat pedeapsa.

Într-un comunicat oficial, Comisia de Disciplină a FRF a anuțat, printre altele, că Valentin Crețu a fost suspendat două etape și a primit o amendă de 3000 de lei. Astfel, FCSB nu-l va putea folosi pe Crețu în următoarele două partide, cu Dinamo și Oțelul.

ADVERTISING

Pierderea lui Crețu nu este una atât de mare, deoarece el nu era titular de drept, iar în locul său va reintra în echipa Alexandru Pantea, unul dintre jucătorii cu care FCSB îndeplinește criteriul regulii U21 în acest sezon din Superliga.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!