FCU Craiova a făcut, marți, un anunț despre viitorul lui Yassine Bahassa (31 de ani).
Prin vocea lui Adrian Mititelu Jr., fiul patronului Adrian Mititelu, FCU Craiova a lămurit situația lui Bahassa, fotbalist aflat pe lista de transferuri a FCSB.
Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit că-l poate lua liber de contract în vara lui 2024 pe Bahassa de la Craiova, însă Adrian Mititelu Jr. a clarificat totul.
El a lăsat, totuși, de înțeles că Bahassa ar putea ajunge la FCSB doar dacă Becali îl cumpără.
"Nu e posibil acest lucru, eu zic că nu. Noi putem să-i propunem o nouă ofertă, momentan nu sunt ultimele 6 luni de contract. Până la urmă fiecare îşi doreşte să ia jucători. Eu spun că Bahassa va fi jucătorul nostru. S-a mai scris şi de Bauza.
Normal, jucător care face diferenţa, fiecare echipă şi l-ar dori dacă ar putea. Pentru orice jucător există o sumă corectă. Aşa cum preţurile jucătorilor la FCSB sunt foarte înalte, aşa sunt şi la Craiova. Nu la nivelul acela, puţin mai joase. Orice jucător care vine la Craiova sau FCSB are deja cota mai mare. La FCSB dacă înscrii două goluri îţi creşte cu 1 milion cota, a spus Adrian Mititelu Jr., conform Fanatik.
Yassine Bahassa a strâns 15 meciuri (788 de minute) în toate competițiile sezonului la FCU Craiova, timp în care a marcat o dată și a livrat două pase de gol.