O italiancă a câștigat în instanță procesul de evacuare a celor doi fii. Bărbații nu voiau să plece din casa mamei

O italiancă a câștigat în instanță procesul de evacuare a celor doi fii. Bărbații nu voiau să plece din casa mamei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Proporţia adulţilor italieni care locuiesc încă la părinţi este de mult timp ridicată, însă o mamă a fost nevoită să ia măsuri drastice după ce fiii săi au refuzat să renunţe la confortul casei familiale.

Femeia, în vârstă de 75 de ani, din oraşul Pavia, situat în nordul ţării, se săturase să fie nevoită să îşi întreţină fiii, de 40 şi 42 de ani, şi a încercat în mai multe rânduri să îi convingă să îşi găsească o locuinţă, mai ales că fiecare avea un loc de muncă, informează The Guardian.

"Dar niciunul dintre ei nu a vrut", a spus ea, potrivit unui reportaj din ziarul local La Provincia Pavese.

ADVERTISING

De asemenea, mama era supărată că fiii ei nu contribuiau la cheltuielile casei sau la treburile casnice, a relatat ziarul. Aşa că i-a acţionat în instanţă, iar o judecătoare din Pavia, Simona Caterbi, a emis un ordin de evacuare împotriva bărbaţilor.

În hotărârea sa, Caterbi a declarat că, deşi faptul că bărbaţii care locuiau încă la domiciliu a fost iniţial justificat datorită "obligaţiei părintelui de a asigura întreţinerea", acest lucru nu se mai justifică, având în vedere că au depăşit vârsta de 40 de ani. Bărbaţii au termen până la 18 decembrie să se mute.

ADVERTISING

Aproape 70% dintre persoanele din Italia cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani locuiesc încă la părinţi, potrivit datelor din 2022: 72,6% dintre bărbaţi şi 66% dintre femei.

Un studiu din 2019 a arătat că, dintre tinerii adulţi care locuiau acasă, 36,5% erau studenţi, 38,2% aveau un loc de muncă şi 23,7% erau în căutarea unuia.

Deşi în Italia a existat întotdeauna o cultură a mai multor generaţii care trăiesc sub acelaşi acoperiş, numărul tinerilor adulţi care rămân mai mult timp în casa familiei a crescut în ultimii ani, în principal ca urmare a condiţiilor economice dificile şi a timpului îndelungat necesar pentru a găsi un loc de muncă stabil.

ADVERTISING

Cu toate acestea, mulţi dintre ei sunt respinşi ca "bamboccioni" (copii mari), un termen folosit pentru prima dată de un politician italian în 2007 pentru a ironiza adulţii care încă locuiesc cu părinţii lor şi care sugerează că unii o fac pentru comoditatea de a beneficia de cazare şi masă gratuite.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇