Ora de iarnă 2023. România a trecut la ora oficială de iarnă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28-29 octombrie, când ora 4:00 a devenit ora 3:00, ceea ce face ca ziua de 29 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.
În noaptea de 28 spre 29 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).
România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.
Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, însă decizia trebuie confirmată şi de parlamentele naţionale, pentru a intra în vigoare.
Ţările europene au introdus orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.
Scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant acum, existând studii care atestă că economiile de energie sunt minore, în timp ce cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916.