Locuitorii Ploieștiului, avertizați din nou despre prezența unui urs pe străzile orașului

Locuitorii Ploieștiului, avertizați din nou despre prezența unui urs pe străzile orașului

Locuitorii municipiului Ploieşti au primit, sâmbătă seară, mesaj de avertizare RO-ALERT prin care este anunţată prezenţa unui urs pe străzile oraşului.

Apariţia animalului are loc la exact două luni de când un alt urs care intra în oraş a fost prins în incinta unei rafinării şi relocat. La acel moment, primarul oraşului, Andrei Volosevici, afirma că ursul capturat în august nu ar fi singurul din zona municipiului Ploieşti, situat la 60 de kilometri de Capitală.

Potrivit ISU Prahova, ursul a cărui prezenţă a fost semnalată sâmbătă seară a fost văzut pe strada Drumul Sării din Ploieşti.

ADVERTISING

„A fost emis mesaj Ro-Alert în zona cartierului Bereasca şi la locul indicat s-a deplasat un echipaj SMURD”, au transmis oficialii ISU.

Apariţia animalului sălbatic în oraşul Ploieşti, situat la câmpie, are loc la fix două luni de când un alt urs care îşi făcea apariţia în oraş a fost capturat şi relocat.

„V-o spun cu toată responsabilitatea că lucrul ăsta nu o să se termine niciodată. Pentru că, dacă vă interesaţi serios – ştiu, deliciul era Ploieştiul cu titlurile spumoase din diverse ziare -  dar real, în fiecare seară, în diverse zone din apropierea noastră există sesizări făcute, legate de urs, la 112”,  afirma primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, în 21 august 2023, la scurt timp după ce un alt urs care îşi făcea apariţia în oraş a fost capturat în incinta rafinăriei Lukoil şi relocat.

ADVERTISING

La acel moment, edilul a dat exemplul localităţilor Boldeşti, Blejoi, sau Păuleşti, oraşe sau comune foarte apropiate de Ploieşti şi unde a fost semnalată prezenţa urşilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇