Modificări care schimbă starea de spirit - cum alegi culorile pentru pereții dormitorului tău

Modificări care schimbă starea de spirit - cum alegi culorile pentru pereții dormitorului tău

Chiar dacă nu înțelegi pe deplin legătura dintre culori și starea de spirit, există teorii care sugerează că o alegere atentă a paletei cromatice din dormitor poate avea un impact pozitiv asupra stării tale de bine. În acest articol vom trece in revistă care sunt culorile potrivite pentru dormitor și cum poți să le integrezi cu ușurință în decorul camerei de odihnă. 

Cum alegi culoarea potrivită pentru dormitor? 

Deși toate dormitoarele au același scop, atunci când alegi culoarea potrivită, trebuie să ții cont de diverse preferințe, de personalitatea ta, dar și de rutină. Este posibil să preferi combinații de culori și decoruri de dormitor îndrăznețe și unice sau doar culorile simple, minimaliste, pe care le poți integra cu ușurință în camera de dormit. Însă, dacă nu știi exact pentru ce vrei să optezi, poți veni la Hornbach cu o mostră de tapet, covor sau mobilier iar specialiștii vor analiza modelul și îți vor recomanda nuanța potrivită pentru tine. În plus, tot aici poți beneficia de serviciul de mixare vopsea, care te va ajuta să obții rapid culoarea dorită. 

ADVERTISING

Iată care sunt cele mai populare culori pentru dormitor, care îți vor influența starea de spirit în bine: 

Nuanțele de bej și alb

Albul și bejul deschis sunt culori neutre excelente și sunt ideale pentru cei care preferă să își schimbe des decorul dormitorului. Acestea sunt ușor de asortat cu orice stil de amenajare, cu diverse piese de mobilier și decorațiuni. În ceea ce privește efectul pe care îl au asupra stării de spirit, fiind culori neutre, ele nu influențează foarte mult, dar pot aduce un sentiment plăcut de relaxare, fiind excelente pentru persoanele cărora le place să se bucure de senzația de spații curate, luminoase și deschise. 

ADVERTISING

Nuanțele de albastru

Albastrul este cunoscut ca fiind calmant și relaxant. Este o alegere de top pentru pereții din dormitor, creând o atmosferă senină și confortabilă. În cazul în care încăperea nu primește suficientă lumină naturală sau dacă îți place să citești deseori noaptea, optează pentru un albastru pastel deoarece va păstra un aspect luminos al camerei. Este de preferat să se evite nuanțele profunde și întunecate de albastru în dormitor. 

 Roșul

Culoarea roșu este o alegere stimulantă deoarece acesta crește nivelul de energie și creează emoție. Fiind foarte intens roșul poate fi epuizant așa că este recomandat să îl folosești cu moderație în dormitor. Un perete de accent va fi mai mult decât suficient pentru a-ți reda energia de dimineață. Dacă în dormitorul tău ai amenajat și un birou, acest lucru poate fi un motiv în plus pentru a alege roșu deoarece această culoare stimulează creativitatea și te ajută să scoți la iveală cele mai bune idei. 

ADVERTISING

Nuanțele de verde

Nuanțele de verde sunt excelente pentru orice cameră din casă deoarece te fac să te simți calm, încurajând în același timp confortul și liniștea. Se spune că verdele atrage prosperitatea în familie ceea ce îl face perfect pentru cuplurile cu copii. De asemenea,  nuanțele de verde au un efect de refacere a stării de spirit.  

Așadar acestea sunt doar câteva idei de culori pe care le poți alege în dormitorul tău pentru a te bucura de o stare de spirit bună. Fie că preferi nuanțele calde, fie că le preferi pe cele reci, găsirea culorii potrivite depinde foarte mult de ceea ce se potrivește cel mai bine cu stilul tău de viață.