Protest cu „cadavre” în fața Guvernului. Șeful CNAS: De azi avem Task Force pentru combaterea cancerului (Video)

Protest cu „cadavre” în fața Guvernului. Șeful CNAS: De azi avem Task Force pentru combaterea cancerului (Video)

Comunitatea Declic a organizat marţi, în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, o acţiune de protest în sprijinul bolnavilor de cancer.

153 de saci reprezentând „cadavrele” au fost întinşi în Piaţa Victoriei, cifra reprezentând numărul oamenilor care mor zilnic de cancer, în România, cât timp Planul Naţional de Combatere a Cancerului „este blocat de Guvern”.

În acest context, şeful CNAS susţine că în prezent Casa de Sănătate are un task force pentru combaterea cancerului.

În România sunt înregistraţi 143.033 de pacienţi în Programul naţional de oncologie.

„Rafila, Ciolacu, uitaţi-vă în ochii celor care suferă!"

Participanţii la protestul de la Piaţa Victoriei au venit cu pancarte pe care scrie: „Rafila, Ciolacu, aţi uitat de bolnavii de cancer?", „Bolnavii de cancer nu aşteaptă după birocraţie", „Rafila, Ciolacu, uitaţi-vă în ochii celor care suferă!".

ADVERTISING

„Acţiunea civică are ca scop sensibilizarea şi trezirea la realitate a premierului Marcel Ciolacu şi a ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a finaliza şi adopta normele de aplicare pentru Planul Naţional de Combatere a Cancerului. Normele ar fi trebuit să fie gata în iulie, apoi finalizarea lor a fost amânată pentru septembrie. Cele două termene au fost deja depăşite", afirmă reprezentanţii comunităţii.

Suntem în fața Guvernului, unde am întins pe caldarâm 153 de saci cu „cadavre” care reprezintă numărul celor care mor zilnic de cancer în România. Acțiunea civică are ca scop trezirea la realitate a premierului Marcel Ciolacu și a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a finaliza și adopta normele de aplicare pentru Planul Național de Combatere a Cancerului. Semnează și tu petiția: https://go.declic.ro/plan-cancer-17

Publicată de Declic pe Marţi, 17 octombrie 2023

Acest plan prevede acces rapid şi gratuit pentru bolnavii oncologici la tratamente personalizate şi performante, ca în străinătate, la servicii psihologice, precum şi la screening-uri care ajută la depistarea cancerului în stadii incipiente.

ADVERTISING

De asemenea, susţin reprezentanţii Declic, pentru aplicarea PNCC ar putea fi accesată finanţare europeană.

„Pe 27 iunie 2023, premierul a anunţat că Executivul va aproba normele de aplicare a Legii privind PNCC. Au trecut aproape 4 luni şi aceste norme nu sunt încă finalizate şi publicate, deci planul este nefuncţional. În tot acest timp, conform statisticilor, 153 de oameni mor zilnic de cancer în România", arată cei de la Declic.

Peste 62.000 de cetăţeni au semnat deja petiţia „Deblocaţi Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului".

Şeful CNAS: A fost înfiinţat un Task Force

Pe de altă parte, marţi seara, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, anunţă că a fost înfiinţat în instituţie un Task Force pentru combaterea cancerului în România, care are rolul de a realiza o cartografiere clară a tuturor serviciilor medicale existente în domeniul oncologiei.

ADVERTISING

Activitatea porneşte de la realitatea care arată că, în România, sunt înregistraţi 143.033 pacienţi în Programul naţional de oncologie.

”De astăzi, la CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate funcţionează un Task Force pentru combaterea cancerului în România format din reprezentanţi ai instituţiei şi medici implicaţi în lupta cu cancerul.

Începem prin a realiza o cartografiere clară a tuturor serviciilor medicale existente în domeniul oncologiei, de la cele preventive la cele de tratament, de la medicina primară şi ambulatorie la serviciile medicale spitaliceşti. Vom analiza şi serviciile medicale conexe de suport pentru fiecare judeţ în parte”, a transmis preşedintele CNAS, citat de News.ro.

Andrei Baciu afirmă că pasul doi constă în definirea foarte clară a serviciilor medicale pe care ne dorim să le avem, noi ca ţară, pe viitor.

”Vom proiecta în mod realist şi pe baze ştiinţifice nevoia de servicii de oncologie pentru următorii 5 ani, astfel încât reformarea serviciilor medicale acordate asiguraţilor să fie realizată în mod sustenabil. Pentru a construi un sistem de sănătate modern, european, în România, trebuie să ştim unde ne aflăm astăzi. Începem cu domeniul oncologiei. După ce vom avea o imagine clară asupra situaţiei actuale, vom şti mai bine ce şi unde lipseşte”, a mai transmis preşedintele CNAS.

Andrei Baciu afirmă că ”este esenţial să avem un plan pe termen mediu şi lung de dezvoltare”.

”Dorinţa şi speranţa mea este de a face tot ceea ce putem astfel încât pacienţii şi asiguraţii din România să aibă acces cât mai rapid la servicii medicale cât mai apropiate de standarde europene”, mai afirmă Baciu.

Preşedintele CNAS transmite şi câteva date referitoare la primul semestru al anului, ”ca să ne facem o idee despre cât de serioasă este situaţia şi de ce oncologia este o prioritate absolută”.

”Astfel, în Programul naţional de oncologie erau înregistraţi 143.033 pacienţi, dintre care 28.457 de pacienţi (o cincime dintre pacienţii oncologici) la Bucureşti, Cluj (11.661 pacienţi), Iaşi (8.078), Timiş (7.340), Ialomiţa (605) şi Tulcea (475)”, a mai declarat Andrei Baciu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇