Un bărbat a fost înjunghiat în urma unui conflict spontan în parcarea unui supermarket din sectorul 3

Un bărbat a fost înjunghiat în urma unui conflict spontan în parcarea unui supermarket din sectorul 3

Un bărbat de 40 de ani a fost înjunghiat, duminică, în parcarea unui supermarket din Sectorul 3, după izbucnirea unui conflict spontan. Agresorul a fost prins la scurt timp de poliţişti.

”La data de 17 septembrie 2023, în jurul orei 13:45, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 13 a fost sesizată cu privire la faptul că, în parcarea unui supermarket din Sectorul 3, în urma unui conflict spontan, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi fost agresat cu un obiect tăietor-înţepător”, a anunţat, duminică, Poliţia Capitalei.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul secţiei şi un echipaj de prim-ajutor.

”Victima a fost transportată la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale suplimentare. La scurt timp, poliţiştii Secţiei 13 au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, bănuit de săvârşirea faptei, fiind condus la sediul secţiei”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri-DGPMB.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇