În această toamnă Orchestra Operei Vox şi Teatro D’Opera Italiana au onoranta postură de orchestră oficială în cadrul Borneo Opera Festival din Malaezia. Considerat cel mai mare festival de profil din Asia, evenimentul ce va avea loc la jumătatea lunii octombrie reuneşte mari nume ale scenei lirice într-un cadru festiv deosebit.
La invitaţia guvernului Malaeziei, Orchestrei Operei Vox îi revine privilegiul de a deschide festivalul, printr-un concert de gală ce va avea loc în Sala Mare a Parlamentului regiunii Borneo, în prezenţa regelui şi a altor personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi politice locale. Potrivit managerului Operei Vox, Ioan Vrăşmaş: “va fi pentru prima dată când Sala Mare a Parlamentului va fi deschisă publicului şi va găzdui un eveniment cultural, de aceea onoarea inaugurală ce revine Operei Vox este cu atât mai importantă”.
Ioan Vrăşmaş - vice-preşedinte în juriul concursului de Belcanto Vicenzo Bellini
România ajunge în acest an şi în juriul celui mai mare concurs internaţional de Belcanto, prin intermediul managerului Operei Vox, Ioan Vrăşmaş: acesta va fi vice-preşedinte al juriului în cadrul concursului Internaţional de Belcanto Vicenzo Bellini, a cărui secţiune destinată tinerilor artişti lirici de pe continentul Asiatic va avea loc chiar pe scena BOF. Din juriul prestigiosului concurs fac parte mari personalităţi ale liricii mondiale, precum soprana Sonja Stenhammar (Suedia) şi dirijorul Marco Moresco (Italia).
Totul a început de la REGALUL VIENEZ
Scânteia ce a deschis calea spre spectaculosul turneu din Malaezia, s-a aprins cu aproape un an în urmă, în timpul turneului Regal Vienez, devenit deja o tradiţie în România. Ioan Vrăşmaş explică: “S-a întâmplat ca organizatorul Borneo Opera Festival să fie în Ungaria în decembrie anul trecut şi a dorit să vadă o producţie Opera Vox. A asistat la două reprezentaţii ale Regalului Vinez, găzduite la Teatrul Naţional din Bucureşti, în care a văzut şi orchestra şi soliştii şi puţin din corpul de balet. Iar la scurt timp după aceea am primit invitaţia la festival”
Odată încheiat turneul din Malaezia, Orchestra Opera Vox şi Orchestra Teatro D’Opera Italiana vor începe repetiţiile pentru turneul naţional REGAL VIENEZ 2023. Producţia din acest an va fi cea mai grandioasă de până acum şi va aduce alături de instrumentiștii de top din cele două orchestre, soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano şi Mozarteumul din Szalsburg. Valsuri, polci, mazurci şi arii celebre vor răsuna în 25 de oraşe, aducând spiritul concertelor de sărbători de la Viena în inima publicului din toată ţara. Spectacolele se vor derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie după următorul program:
REGAL VIENEZ – Turneu Național 2023
5 decembrie – CRAIOVA - Teatrul Național Marin Sorescu
6 decembrie – PITEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
7 decembrie – BRĂILA – Casa Tineretului
8 decembrie – CONSTANŢA – Casa de Cultură a Sindicatelor
9 decembrie – VASLUI – Casa de Cultură a Sindicatelor
10 decembrie – IAŞI – Cinema Victoria
11 decembrie – BOTOŞANI – Casa de Cultură a Sindicatelor
12 decembrie – BÂRLAD – Teatrul Victor Ion Popa
13 decembrie – FOCŞANI – Teatrul Maior Gheorghe Pastia
14 decembrie – PLOIEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
15 decembrie – CÂMPULUNG MUSCEL – Casa de Cultură a Sindicatelor
16 decembrie – RÂMNICU VÂLCEA – Casa de Cultură a Sindicatelor
17 decembrie – DROBETA-TURNU SEVERIN – Palatul Culturii Teodor Costescu
18 decembrie – TIMIŞOARA – Opera Naţională Română
19 decembrie – ARAD – Filarmonica Arad (Palatul Cultural)
20 decembrie – SATU MARE – Casa de Cultură a Sindicatelor
21 decembrie – ZALĂU – Casa de Cultură a Sindicatelor
22 decembrie – ORADEA – Casa de Cultură a Sindicatelor
23 decembrie DEVA – Casa de Cultură Drăgan Muntean
24 decembrie SIBIU – Centrul Cultural Ion Besoiu
25 decembrie BRAŞOV – Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu
26 decembrie BUCUREŞTI – spectacol găzduit la Teatrul Naţional – Sala Ion Caramitru
27 decembrie – MIERCUREA CIUC – Casa de Cultură a Sindicatelor
28 decembrie – CLUJ NAPOCA – Casa de Cultură a Studenţilor
29 decembrie – BAIA MARE – ATP Tech Center
La Borneo Opera Festival, dar şi în turneul REGAL VIENEZ, Orchestra îl va avea la pupitru pe tânărul dirijor şi solist violinist Bogdan Costache, singurul din România care dirijează cu vioara în mână, în maniera inspirată de Strauss şi Andre Rieu.
Bilete pentru turneul REGAL VIENEZ sunt disponibile pe: Proticket.ro , Ticketstore.ro, BLT.ro, Bilet.ro.