Sindicaliștii STB amenință cu greva generală dacă nu le cresc salariile. Un șofer câștigă peste 6.600 de lei net

Sindicaliștii STB amenință cu greva generală dacă nu le cresc salariile. Un șofer câștigă peste 6.600 de lei net

Directorul Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a fost notificat de sindicalişti că vor declanșa conflictul colectiv de muncă. Aceştia ameninţă cu greva generală, în cazul în care nu sunt majorate salariile.

”Reprezentanții Societății de Transport București au negociat începând cu data de 18 iulie noile clauze din viitorul contract colectiv de muncă, clauze pe care sindicatul reprezentativ din cadrul societății și le dorea implementate. Cert e însă că solicitările lor trebuie să țină seama de bugetul de venituri și cheltuieli al societății și de contractul de delegare pe care noi îl avem cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov.

ADVERTISING

Noi putem și admitem că, luând în considerare inflația existentă și salariile angajaților, e normal să crească cu un indice care să țină seama de acest deficit, dar pe de altă parte, trebuie să fie niște propuneri realiste”, a declarat Adrian Criț la RFI România.

Potrivit directorului STB, un șofer de autobuz sau un vatman câștigă peste 1.000 de euro pe lună. Totodată, Adrian Criț săune că impactul bugetar, urmare a solicitărilor sindicatului reprezentativ, e de circa 123 de milioane de lei pe an, sumă pe care STB nu și-o permite astăzi.

ADVERTISING

”Angajații noștri beneficiază de niște salarii OK, din punct de vedere a ceea ce există la nivel național. Salariul mediu brut pentru prima jumătate a anului, urmare a depunerii situațiilor financiare, e de 8.000 de lei. Vă dați seama? Sunt niște salarii destul de OK la nivelul societății (…). Tot urmare a analizei efectuate pe prima jumătate a anului, salariul mediu net pentru șoferii și manipulanții de la tramvaie este de 6.616 lei.

Pe lângă drepturile salariale suplimentate foarte mult, sunt și alte solicitări, care de asemenea impactează bugetul societății și aș exemplifica majorarea numărului de zile de concediu cu două zile pentru fiecare categorie de personal, tichete sociale mărite, tichete de masă mărite”, a subliniat șeful STB.

ADVERTISING

Întrebat dacă este adevărat că liderii sindicali din STB au cerut spor de burduf, Adrian Criț a răspuns: ”Nu l-aș numi așa. E adevărat că s-a solicitat ca șoferii care conduc vehicule cu o lungime mai mare să beneficieze de sporuri suplimentare de linie (…). Eu consider că pregătirea profesională a șoferilor e aceeași, șoferii se schimbă pe vehicule, nu e nici un șofer proprietarul vehiculului și atâta vreme cât cu toții conduc pe aceleași linii, nu văd de ce să apară diferențieri”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇