Accidentul din 2 Mai, înregistrat audio: Impactul, scârțâitul de roți, reacțiile oamenilor terifiați

Accidentul din 2 Mai, înregistrat audio: Impactul, scârțâitul de roți, reacțiile oamenilor terifiați

Unchiul tânărului mort în accidentul de la 2 Mai a declarat vineri că s-a prezentat la Poliţie pentru a da o declaraţie despre ce s-a întâmplat şi a predat autorităţilor o înregistrare găsită pe dispozitivul Go-Pro al lui Sebastian.

În înregistrare se aude momentul impactului, cum autoturismul care i-a lovit pe tineri demarează în forţă şi apoi sosirea martorilor, a echipelor de intervenţie. Practic este filmul accidentului, înregistrat audio, pentru că aşa a vrut soarta, a spus acesta.

”Dacă s-ar fi văzut acelaşi profesionalism pe care l-am văzut astăzi la Ilfov şi la Constanţa, bănuiesc că nu s-ar fi ajuns în situaţia asta. A fost o procedură standard, am dat o declaraţie despre ce s-a întâmplat, ne-au fost aduse la cunoştinţă drepturile pe care le avem în cadrul cercetării penale şi a constituirii ca parte civilă. Noi nu am luat încă o decizie, nu suntem însoţiţi de avocaţi, astăzi, nu este prioritatea noastră”, a spus acesta.

ADVERTISING

El a precizat că familia tânărului îşi doreşte doar să se facă dreptate. ”Nu poţi avea o închidere sufletească a acestui caz fără să se facă dreptate”, a spus unchiul.

Acesta a mai spus că tatăl lui Sebastian a găsit în borseta băiatului dispozitivul Go-Pro, după ce Poliţia Constanţa le-a returnate bunurile.

”Practic este filmul accidentului, înregistrat audio, pentru că aşa a vrut soarta. Acea înregistrare este deja publică, se aude momentul impactului, credem noi, asta trebuie să determine un expert tehnic (..) şi după aceea tot filmul accidentului, primii martori care ajung, ce spun ei, se aude scârţâitul de roţi în momentul în care derapează autovehiculul, când vine Poliţia, când vin echipele de intervenţie şi tot ce spun ei. E o înregistrare de 34 de minute”, a declarat unchiul tânărului.

ADVERTISING

”Ne-a fost restituită camera asta, nu ştiu dacă a fost verificată”, a mai afirmat el. ”Eu cred că această înregistrare, la fel ca şi înregistrările video de la unitatea militară care era exact în faţă şi celelalte probe administrare nu fac altceva decât să facă și mai multă lumină în cazul ăsta”, a spus el.

Înregistrarea durează 37 de minute şi, conform Antena 3, se aude clar scârţâitul de roţi dar şi momentul impactului, când cei opt tineri au fost spulberaţi de Vlad Pascu, tânărul care se urcase drogat la volan. Ulterior, tinerii se aud ţipând şi plângând de durere dar şi de groaza a ceea ce se întâmplă în jurul lor.

ADVERTISING

Voce femeie: Ce este acolo?… Aţi sunat la poliţie? Sunaţi acum!

Voce femeie: Alessia, nu te duce, Alessia! 

Voce femeie: Sună! Sună, nu-mi vine să cred! Nu-mi vine să cred! Vaaai! 

Voce bărbat: Veniţi încoace! 

Voce bărbat: E jumătate, Doamne! E jumătate! Băi, nu-mi vine să cred ...! Nu, nu, nu! 

Între timp, copiii se aud văitându-se de durere.

Voce femeie, sună la 112: ...O persoană... Ieşire spre Vama Veche, este o persoană călcată pe stradă. Nu am văzut accidentul, am văzut doar persoana...

Voce bărbat: Un băiat este mort... Ăla e de la brâu în jos!

Voce bărbat, posibil ambulanţier: Cine mai are nevoie de îngrijiri? Ai grijă, ai grijă, ai grijă! Cine mai are nevoie de îngrijiri aici? Nimeni?

Voce femeie, vorbeşte la 112: Da, da. Deci de la trunchi în jos... nici nu pot să-i văd picioarele.(...) 

Voce femeie, pe fundal: E jumătate de om! Efectiv, e jumătate de om!

Voce bărbat: Şoferul a plecat! A venit în viteză! Şi a plecat! 

Unchiul băiatului a mai declarat că aşteaptă concluziile Corpului de control al Ministerului de Interne. ”Sunt convins că lucrările nu vor rămâne aşa. vreau să lăsăm organele de cercetare penală să îşi facă treaba cât mai bine, asta este cel mai important. Dreptatea o să o vedem la sfârşit, la condamnare”, a mai spus el.

Despre daune materiale, unchiul victimei a arătat că nu au luat o decizie. ”Daunele morale sunt ultima noastră problemă”, a afirmat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇