Un scandal între mai multe persoane a avut loc la un restaurant din Constanţa, poliţiştii fiind nevoiţi să tragă un foc de avertisment. Nouă persoane au fost duse la audieri.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat miercuri că poliţişti din cadrul Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la un restaurant de pe strada Traian, are loc un conflict între mai multe persoane.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Pentru aplanarea conflictului, un poliţist a executat foc de avertisment în plan vertical. Conflictul a fost aplanat, iar nouă persoane au fost conduse la audieri", a precizat IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.