Spania a câștigat pentru prima dată în istorie Cupa Mondială la fotbal feminin

Spania a câștigat pentru prima dată în istorie Cupa Mondială la fotbal feminin

Selecţionata Spaniei a câştigat în premieră Cupa Mondială de fotbal feminin, găzduită de Australia şi Noua Zeelandă, după ce a învins formaţia Angliei cu scorul de 1-0 (1-0), în finala desfăşurată duminică pe Stadium Australia din Sydney.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Olga Carmona Garcia (29).

Spania, aflată la doar a treia sa participare la Cupa Mondială, ediţiile din 2015 şi 2019, a ratat şi un penalty în meciul cu campioana europeană en titre, prin Jenifer Hermoso (70), şutul său fiind apărat de Mary Earps. Cel mai bun rezultat al ibericelor până acum la Cupa Mondială era atingerea optimilor de finală (2019). Spania a avut şi o bară în acest meci, prin Aitana Bonmati.

ADVERTISING

Ambele echipe au jucat în premieră finala Cupei Mondiale feminine.

Olandeza Sarina Wiegman, selecţionera echipei Angliei, a pierdut a doua finală consecutive de Cupă Mondială, după ce în 2019, când titlul a fost cucerit de naţionala SUA, se afla pe banca Olandei. Wiegman rămâne cu cele două titluri continentale obţinute cu Oalnda (2017) şi Anglia (2022).

Titlul câştigat de Spania vine după ce selecţionerul Jorge Vilda a fost contestat anul trecut de 15 componente ale echipei din cauza metodelor sale prea severe. Doar trei dintre acestea s-au regăsit în lotul pentru CM 2023, după ce Vilda a primit susţinerea federaţiei.

ADVERTISING

Meciurile turneului final de la antipozi au fost găzduite de zece stadioane din nouă oraşe, numărul de goluri fiind cel mai mare la o ediţie a Cupei Mondiale feminine - 164.

Titlul de golgheter a fost adjudecat de japoneza Hinata Miyazawa, cu 5 goluri.

Cel mai rapid gol al turneului final a fost înscris de panameza Marta Cox, în grupe, contra Franţei, după numai 68 de secunde.

Cea mai tânără jucătoare a turneului final a fost Casey Phair (Coreea de Sud), la 16 ani şi de zile, fiind şi cea mai tânără care a evoluat vreodată la o Cupă Mondială.

ADVERTISING

Echipa câştigătoare, Spania, s-a ales cu un premiu de 4,29 milioane de dolari, din totalul de 110 milioane, cât a acordat FIFA pentru participantele la turneul final.

Numărul total de spectatori la CM 2023 a fost de 1.978.274, cu o medie de 30.911 pe meci, cu peste 9.000 în plus faţă de ediţia precedentă, din Franţa (2019).

La Sydney, în faţa a 75.784 spectatori, un record al competiţiei, au evoluat echipele:

Spania: Cata Coll - Ona Batlle, Irene Paredes, Laia Codina (Ivana Andres, 73), Olga Carmona - Teresa Abelleira, Aitana Bonmati - Jenni Hermoso, Alba Redondo (Oihane Hernandez, 60), Mariona Caldentey (Alexia Putellas, 90), Salma Paralluelo. Selecţioner: Jorge Vilda.

Anglia: Mary Earps - Jess Carter, Alex Greenwood, Millie Bright - Lucy Bronze, Rachel Daly (Chloe Kelly, 46), Ella Toone (Beth England, 87), Georgia Stanway, Keira Walsh - Alessia Russo (Lauren James, 46), Lauren Hemp. Selecţioneră: Sarina Wiegman.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!