A început summitul din Arabia Saudită pe tema Ucrainei: Aproape 30 de țări caută soluții pentru pace. Rusia nu participă

A început summitul din Arabia Saudită pe tema Ucrainei: Aproape 30 de țări caută soluții pentru pace. Rusia nu participă

Arabia Saudită găzduiește, începând de sâmbătă, un summit pe tema Ucrainei, la care participă oficiali din aproape 30 de țări. Marele absent este Rusia.

Administraţia lui Volodimir Zelenski speră că această reuniune, pe tema opţiunilor politice de oprire a conflictului armat, va contribui la reconfigurarea arhitecturii politice internaţionale, deşi negocierile riscă să nu fie relevante din cauza absenţei rușilor.

Vor fi create premisele pentru o nouă arhitectură politică mondială, a afirmat Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, citat de site-ul Tagesschau.de.

ADVERTISING

"O importanţă specială o are colaborarea cu naţiunile din Sudul Global, pe care Rusia încearcă să le manipuleze", a declarat, la rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

"Mă aştept ca discuţiile să fie dificile, dar noi ne bazăm pe adevăr (…)", a explicat Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale de la Kiev, citat de agenţia Reuters. Iermak este şeful delegaţiei ucrainene la reuniunea din oraşul saudit Jeddah, la care participă oficiali din aproximativ 40 de state.

Rusia nu este invitată la reuniune, ceea ce va genera probleme privind posibilitatea soluţionării conflictului din Ucraina, izbucnit prin invazia militară rusă.

ADVERTISING

Kievul speră că va obţine sprijinul naţiunilor din Sudul Global - India, Brazilia şi Africa de Sud - care au adoptat poziţii neutre faţă de conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Arabia Saudită a anunţat, vineri, că reuniunea internaţională de la Jeddah se va concentra pe analizarea opţiunilor "politice şi diplomatice" de oprire a conflictului militar izbucnit prin invazia militară rusă în Ucraina.

"Obiectivul reuniunii este găsirea unui parcurs politic de oprire a războiului din Ucraina. Vor participa consilieri pentru securitate naţională din diverse naţiuni", a comunicat Ministerul de Externe de la Riyad.

ADVERTISING

Statele Unite, Marea Britanie, Turcia, Egipt, Indonezia, Chile, precum şi Uniunea Europeană au trimis reprezentanţi la reuniunea din Arabia Saudită.

Germania va fi reprezentată de Jens Plötner, consilierul pentru Afaceri Externe al cancelarului Olaf Scholz, şi de Tjorven Bellmann, director pentru Afaceri Politice în cadrul Ministerului de Externe.

Li Hui, emisarul special al Chinei responsabil de Afaceri Euroasiatice, va fi prezent la reuniune, a comunicat Ministerul de Externe de la Beijing. Rusia nu a trimis niciun reprezentant la reuniune, dar a anunţat că va urmări atent rezultatele evenimentului. Faptul că Rusia nu participă la reuniune riscă să afecte semnificativ relevanţa rezultatelor.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, declara, miercuri, că ar vrea organizarea unui summit pentru pace în toamnă, precizând că reuniunea din Arabia Saudită este un pas în această direcţie. "Treptat, Formula de Pace prezentată de Ucraina începe să obţină susţinerea majorităţii ţărilor la nivel mondial. (…) Depunem eforturi pentru organizarea unui summit global pentru pace în această toamnă", a afirmat Zelenski.

Administraţia de la Kiev a prezentat în ultimele luni o serie de condiţii privind eventuala iniţiere a negocierilor de pace cu Rusia. Printre condiţiile esenţiale se numără restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi retragerea în totalitate a trupelor ruse.

Kievul vrea constituirea unui tribunal care să judece crimele de război atribuite forţelor militare ruse, garantarea securităţii centralelor nucleare şi garanţii de securitate suplimentare în spaţiul euro-atlantic. La rândul său, Rusia susţine că este dispusă la negocieri de pace, dar cere Kievului să recunoască "noile realităţi teritoriale", o referire la teritoriile ocupate de forţele militare ruse.

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat miercuri că va continua eforturile pentru identificarea unei soluţii de pace în Ucraina, subliniind însă că nici omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, nici cel rus, Vladimir Putin, nu par a fi pregătiţi pentru negocieri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇