Premierul Marcel Ciolacu salută, vineri, începerea efectivă a fazei de dezvoltare a zăcămintelor în cadrul celui mai mare proiect de gaze naturale din zona românească, Neptun Deep.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a aprobat Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud.
”Reprezintă etapa de la care începe efectiv faza de dezvoltare a zăcămintelor comerciale, un nou moment de referinţă pentru proiectul Neptun Deep”, a transmis directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.
Potrivit Executivului, OMV Petrom şi Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro, în această etapă de dezvoltare a proiectului.
Primele cantităţi de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase în anul 2027.
”Acest proiect strategic pentru România va contribui la securitatea energetică ţării. România va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană”, a afirmat prim-ministrul, citat vineri pe pagina oficială de Facebook a Guvernului.
”Acest moment reprezintă etapa de la care începe efectiv faza de dezvoltare a zăcămintelor comerciale şi presupune lucrări de foraj şi de construire a infrastructurii necesare pentru exploatarea şi valorificarea gazelor naturale.
Planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud a fost transmis de filiala ROMGAZ BLACK SEA LIMITED împreună cu OMV Petrom spre confirmare la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale la data de 21 iunie 2023”, a transmis Romgaz.
”Această etapă importantă reprezintă confirmarea faptului că decizia de a investi în proiectul Neptun Deep a fost una corectă, atât în interesul Romgaz, cât şi al asigurării şi consolidării securităţii energetice a României”, a declarat directorul Răzvan Popescu.
Despre proiectul NEPTUN DEEP
- Romgaz este asociatul unic al ROMGAZ BLACK SEA LIMITED care deţine 50% din participaţia în perimetrul XIX Neptun, zona de apă adâncă (”Neptun Deep”), iar cealaltă cotă de participaţie de 50% este deţinută de OMV Petrom, care este şi operator al proiectului Neptun Deep.
- Dezvoltarea zăcămintelor comerciale presupune o infrastructură care include 10 sonde, 3 sisteme de producţie submarine şi conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor.
- Platforma îşi generează propria energie electrică.
- Întreaga infrastructură va fi operată de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Aceasta permite optimizarea proceselor şi va contribui la îmbunătăţirea performanţei de mediu, prin eficientizarea consumului energetic şi reducerea emisiilor.
- Neptun Deep va asigura un volum estimativ de gaze naturale de 100 miliarde metri cubi.