Azilele groazei Mureș: Trei persoane au fost arestate pentru 30 de zile

Azilele groazei Mureș: Trei persoane au fost arestate pentru 30 de zile

Cei trei inculpaţi din dosarul instrumentat de DIICOT Târgu Mureş referitor la azilul de la Bărdeşti au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei şedinţe de judecată care a durat aproximativ şapte ore.

Tribunalul Mureş a admis, în Cameră de Consiliu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Târgu Mureş în ce-i privește pe cei trei inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

ADVERTISING

"În temeiul art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul P. C. I. pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 30.07.2023 până la data de 28.08.2023 inclusiv. În temeiul art. 223 alin. 2 Cod de procedura penală, dispune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii P. J. şi P. F.T. pentru o perioadă de 30 zile începând cu data prinderii acestora. În temeiul art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă", se precizează pe portalul Tribunalului Mureş.

ADVERTISING

Instanţa a respins ca neîntemeiate cererile de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulate de inculpaţi. Cei trei au drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Context

La data de 28 iulie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au anunţat că au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

ADVERTISING

Din cercetări a reieşit că, în anul 2020, suspecţii ar fi constituit un grup infracţional, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obţinerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilităţi, prin încasarea, sub paravanul unei asociaţii, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparţinători.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, banii destinaţi îngrijirii persoanelor vătămate ar fi fost folosiţi cu preponderenţă în beneficiul membrilor grupării.

"Persoanele vârstnice ori cu dizabilităţi, internate în locaţiile gestionate de asociaţie, ar fi fost supuse unor tratamente inumane şi degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică şi psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei.

La data de 27 iulie, au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilităţi, aflate în subsolul unei clădiri aparţinând asociaţiei, cazate în condiţii improprii, printre materiale de construcţii, cu saltele aşezate direct pe podea.

În aceeaşi clădire, într-o încăpere de aproximativ trei metri pătraţi, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică şi în imposibilitatea de a comunica", a mai precizat DIICOT.

Conform anchetatorilor, până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spaţiile asociaţiei, majoritatea aflate în evidenţa DGASPC Maramureş şi Covasna.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇