Un nou incendiu de proporții la marginea Bucureștiului. Ard 20 de hectare

Un nou incendiu de proporții la marginea Bucureștiului. Ard 20 de hectare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu de amploare de vegetaţie uscată produs în în zona de graniță dintre București și Ilfov.

Potrivit ISU București-Ilfov, este vorba de două focare, unul în strada N.D. Cocea, din Sectorul 5, iar cel de-al doilea în localitatea Măgurele, județul Ilfov.

Suprafața totală afectată este de 20 de hectare.

La fața locului au intervenit 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. După ce au reușit să țină sub control flăcările, dispozitivul a fost redimensionat și au mai rămas la fața locului doar 4 autospeciale de stingere.

ADVERTISING

Amintim că marți un alt incendiu de proporții a avut loc la marginea Bucureștiului, între localitățile Bragadiru și Măgurele din județul Ilfov. Suprafața afectată de flăcări a fost de 10 hectare, dar fumul s-a extins pe aproximativ 300 de hectare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇