Simona Bucura-Oprescu a fost propusă luni de Consiliul Politic Naţional al PSD pentru funcţia de ministru al Muncii şi Solidarităţii Sociale. Funcţia a devenit vacantă după demisia lui Marius Budăi.
Este deputat PSD la al treilea mandat și președintele Comisiei pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului.
Studii și un doctorat dispărut
În 1999, a absolvit Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” din Pitești.
În 2009, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice - Specializarea Finanţe-Bănci din cadrul Universităţii de Stat din Craiova.
A urmat apoi studii postuniversitare în Managementul Afacerilor Interne în cadrul Academiei de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'' - Colegiul Naţional de Afaceri Interne.
În 2011, a finalizat Masteratul în Relaţii Internaţionale şi Programe Europene din cadrul Academiei de Poliţie, iar în 2014, cursuri postuniversitare în Securitate Naţională în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii ''Mihai Viteazul'', potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților.
Potrivit Argeșul online, Simona Bucura-Oprescu și-ar fi șters din CV un doctorat la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, după ce mai mulţi politicieni au fost descoperiți că au plagiat lucrările de doctorat.
Experiență profesională
În administraţia judeţului Argeş, a îndeplinit rolurile de:
- reprezentant al Consiliului Judeţean Argeş în Asociaţia Internaţională a Regiunilor Francofone cu funcţia de vicepreşedinte (2005-2012),
- consilier judeţean secretar al Comisiei Învăţământ, Sănătate, Cultură, Culte, Patrimoniu, Sport, Turism, Agrement (2004-2008),
- consilier judeţean, membru al comisiei Buget Finanţe Studii Prognoze şi Relaţii Internaţionale (2008-2011),
- membru al Consiliului de administraţie al Spitalului Rucăr (2006-2008) şi al Consiliului de Administraţie al Bibliotecii Judeţene ''Dinicu Golescu'',
- vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş (2011-2012).
În 2005-2010, a fost manager general al firmei de producţie publicitară Top Image.
Din 2012, a devenit deputat în Parlamentul României, circumscripţia electorală Argeş, pe listele Partidului Social Democrat. Deţine şi funcţia de secretar executiv al PSD Argeş, conform https://psdarges.ro/.
Puști de vânătoare în declarația de avere
Simona Bucura-Oprescu nu deține niciun imobil sau teren. Are o mașină Mercedes, două arme de vânătoare cu lunetă fiecare în valoare de 6.000 de euro, dar şi 120.000 de lei și 14.000 de euro, plus împrumuturi acordate de 18.000 de euro, potrivit Libertatea.
Deputata PSD are datorii de aproape 100.000 de euro la bănci. În ultimul an, Simona Bucura Oprescu a câștigat 142.000 de lei – indemnizația de deputat, iar soțul acesteia, în jur de 150.000 de lei.
Laude pentru China
Simona Bucura Oprescu s-a remarcat anul trecut cu un discurs susținut în fața ambasadorului chinez Sa Han Chunlin, care a vizitat în luna decembrie județul Argeș.
”Relaţiile dintre România şi China sunt relaţii consistente în baza parteneriatului strategic pe care îl avem (…). Mulţumim pentru faptul că în mod constant aveţi o colaborare excelentă cu comunităţile locale din România, iar că în Argeş poarta de intrare a Chinei este oraşul Mioveni.
Apreciem preocuparea dvs şi pentru partea de mediul de afaceri şi pentru dorinţa de a pune în comun Argeşul şi regimul din China şi pentru partea de sănătate prin colaborarea cu Spitalul de la Mioveni şi pentru partea de educaţie şi apreciem foarte mult că intenţionaţi ca şi la Piteşti să fie un institut Confucius”, a declarat Simona Bucura Oprescu, potrivit G4Media, care citează presa locală.
De asemenea, ea a cerut Chinei să deschidă și la Pitești un institut Confucius. Aceste institute sunt considerate în Occident drept bastioane ale spionajului chinez, iar guvernele din Marea Britanie și Irlanda au dispus închiderea acestora.