Un avion a aterizat forțat pe aeroportul din Tuzla. Două persoane au ajuns la spital

Un avion a aterizat forțat pe aeroportul din Tuzla. Două persoane au ajuns la spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, două persoane fiind transportate la spital, ambele cu traumatism lombar.

În aeronavă se aflau pilotul şi şase paraşutişti.

”În această după-amiază, am fost solicitaţi prin apel unic de urgenţă la numărul 112 să intervenim la aerodromul din Tuzla, acolo unde o aeronavă uşoară a aterizat forţat cu şapte persoane la bord: un pilot şi şase paraşutişti”, a transmis ISU Constanţa.

Potrivit sursei citate, cele două persoane pentru care a fost solicitat echipaj medical au fost preluat de SMURD B Tuzla şi de un echipaj din cadrul SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean Constanţa.

ADVERTISING

”Este vorba despre două victime care prezentau traumatisme lombare, în vârstă de 53 de ani, respectiv 42 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice”, a precizat ISU.

Cei doi sunt conştienţi, stabili hemodinamic si respirator. Nu au existat şi alte persoane implicate în incident.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇