Un bărbat de 49 de ani din judeţul Gorj a fost împuşcat în picioare şi în abdomen de un alt bărbat, care a intrat în curtea locuinţei sale. Victima a fost transportată la spital cu patru răni produse prin împuşcare. Agresorul, în vârstă de 52 de ani, este căutat de poliţişti.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a anunţat, sâmbătă, că Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată, vineri seară, de un bărbat de 49 de ani despre faptul că un alt bărbat, de 52 de ani, din comuna Dăneşti, a intrat în curtea locuinţei sale din localitatea Turcineşti şi l-a împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol.
Bărbatul de 49 de ani a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate, el având 4 plăgi prin împuşcare, dintre care una în zona abdominală şi 3 în zona picioarelor.
”Poliţiştii şi jandarmii au fost mobilizaţi în teren şi efectuează cercetări pentru depistarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, a transmis IPJ Gorj, conform News.ro.
Victima a fost operată și se află într-o stare stabilă.
”Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu cu o ambulanţa. Pacientul prezenta mai multe plăgi prin împuşcare, starea sa de sănătate fiind gravă. Medicii au intervenit chirurgical pentru a-i salva viaţa, iar în prezent, pacientul se află internat la Terapie Intensivă, având o stare generală stabilă”, a declarat Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.
Potrivit Digi 24, agresorul ar fi fostul soț al iubitei victimei, atacul venind pe fondul geloziei.
Mobilizare de forțe pentru a găsi atacatorul
Atacatorul este căutat de efective mărite de poliţişti şi jandarmi, dar şi cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie. Suspectul fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru şantaj, iar instanţa a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei.
”Din dispoziţia conducerii IGPR, efectivele de poliţişti care îl caută pe bărbatul bănuit au fost suplimentate, astfel că, în sprijinul celor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, acţionează colegi din judeţele limitrofe, precum şi specialişti din Aparatul Central al Poliţiei Române. De asemenea, jandarmii din Gorj care sunt angrenaţi în căutări sunt sprijiniţi de jandarmii din judeţele învecinate şi de la o grupare mobilă de jandarmi”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Română.
Totodată, căutările sunt efectuate cu ajutorul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
Poliţiştii îi sfătuiesc pe cetăţenii care îl văd pe bărbatul căutat să nu intervină şi să sune imediat la 112.
Potrivit informaţiilor furnizate de Poliţie, pe numele lui Petre Stăncioi a fost emis, vineri, de către Judecătoria Târgu Jiu, un mandat de executare a pedepsei de doi ani de închisoare, pentru şantaj.