Se cunoaște primul sfert de finală feminin de la Wimbledon

Se cunoaște primul sfert de finală feminin de la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cunoaștem la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului, primul sfert de finală de pe tabloul feminin.

Pe iarba de la All England Club, duminică, Jessica Pegula, SUA, favorita 4, a trecut în două seturi de Lesia Tsurenko din Ucraina, scor 6-1, 6-3, după o oră și 15 minute de joc, la capătul unui joc clar controlat de sportiva americană.

Aceasta deja își cunoaște adversara din sferturi, ea urmând să își încrucișeze racheta cu Marketa Vondrousova din Cehia. Cehoaica a trecut tot astăzi de o conațională, Marie Bouzkova, într-un meci palpitant, de trei seturi, scor 2-6, 6-4, 6-3.

Tot duminică, pe tabloul feminin s-a mai disputat un meci deja, o restanță din turul IV însă, acolo unde Mirra Andreeva (Rusia), 102 WTA a produs surpriza și a trecut de conaționala Anastasia Potapova, 6-2, 7-5. Tânăra sportivă de 16 ani va evolua în optimi cu Madison Keys din SUA.

ADVERTISING

Vom mai avea în această zi două dueluri interesante, e vorba de meciurile Swiatek - Bencici și Azarenka - Svitolina.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!