Autoritățile locale vor putea accesa credite de la Trezorerie cu dobânzi mici

Autoritățile locale vor putea accesa credite de la Trezorerie cu dobânzi mici

Preşedintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, anunţă că în Camera Deputaţilor a fost adoptată o lege care vine în sprijinul autorităţilor publice locale.

Acestea vor putea accesa credite cu dobânzi mici de la Trezorerie şi nu vor mai avea plafonarea de 10 la sută la achiziţia de bunuri şi servicii.

”Camera Deputaţilor a adoptat un cadru legislativ care oferă autorităţilor publice locale o serie de instrumente pe care le pot utiliza pentru gestionarea mai eficientă a fondurilor necesare planurilor de dezvoltare. Cea mai importantă prevedere este reglementarea posibilităţii de accesare a creditelor cu dobândă mică de la Trezorerie.

ADVERTISING

Această facilitate poate fi utilizată inclusiv pentru cofinanţarea proiectelor din cadrul PNRR sau a Programului Operaţional Regional, care nu aveau până acum această opţiune”, a anunţat miercuri seară, pe pagina sa de Facebook, Nicolae Ciucă.

Liberalul s-a referit şi la alte modificări legislative.

”Altă noutate legislativă vizează exceptarea administraţiilor publice locale de la plafonarea de 10% aplicabilă, până acum, la achiziţionarea de bunuri şi servicii. În acest mod, nu vor mai exista dificultăţi financiare în asigurarea serviciilor publice.

ADVERTISING

Nu în ultimul rând, o altă modificare votată astăzi reglementează votul celor cu viză de flotant. Alegătorii aflaţi în această situaţie îşi vor putea exercita drepturile electorale la 6 luni după primirea acestui statut”, a completat Ciucă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇