UE obligă companiile care lucrează cu angajați independenți să le plătească contribuții la pensie și sănătate

UE obligă companiile care lucrează cu angajați independenți să le plătească contribuții la pensie și sănătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord prin care firmele trebuie să le ofere lucrătorilor independenți beneficii similare cu cele ale propriilor angajați.

Acordul încheiat luni va permite ca 28 de milioane de lucrători independenți (așa-numiții gig workers), printre care șoferii Uber, cei de curierat sau livratorii la domiciliu, să primească asigurări medicale, pensie și alte beneficii, relatează Financial Times.

„Gig economy a adus multe beneficii în viața noastră, dar acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul drepturilor lucrătorilor. Abordarea Consiliului realizează un echilibru bun între protejarea lucrătorilor și asigurarea siguranței juridice pentru platformele care îi angajează", a declarat Paulina Brandberg, ministrul suedez pentru egalitatea de gen și viața profesională, care a prezidat negocierile de la Luxemburg.

ADVERTISING

Cei mai mulți dintre angajații companiilor de livrări precum Deliveroo sunt înregistrați ca lucrători independenți. Firmele aveau astfel costuri mai mici cu forța de muncă, însă conform propunerilor Consiliului European, vor fi obligate să-i înregistreze ca angajați și să suporte costurile suplimentare.

Statele membre vor purta discuții cu Parlamentul European pentru a adopta noile prevederile înainte de încheierea ciclului legislativ al UE, în vara anului viitor.

Discuțiile dintre miniștrii europeni s-au blocat în decembrie, când unele țări erau dispuse să accepte propunerile Comisiei Europene, iar alte state cereau un regim mai permisiv pentru companii. Deși niciun stat nu a votat împotrivă la discuțiile de luni, Germania, Spania, Grecia, Estonia și Letonia s-au abținut, au spus două surse diplomatice din UE.

ADVERTISING

Definirea mai precisă a termenului de angajat are implicații imense asupra unor companii precum Uber și Deliveroo: declarând mai mulți angajați în loc de lucrători independenți, vor fi nevoite să plătească beneficii precum concediu pentru creșterea copilului și contribuții sociale.

Mai mulți directori ai unor companii, inclusiv cei ai Uber și Bolt, au avertizat într-o scrisoare deschisă publicată în această lună de Financial Times că noile condiții de angajare vor elimina independența curierilor.

„În loc să ofere siguranță juridică și protecții obligatorii pentru lucrătorii cu adevărat independenți, pozițiile Consiliului și ale Parlamentului European ar putea obliga sute de mii de oameni să rămână fără loc de muncă și ar împinge o minoritate în contracte de muncă pe care nu le dorește", a subliniat Anabel Diaz Calderon, vicepreședintele Uber.

ADVERTISING

Acordul din Luxemburg include și primele prevederi UE asupra utilizării inteligenței artificiale la locul de muncă, firmele fiind obligate să garanteze supravegherea umană a sistemelor lor automate de monitorizare și de luare a deciziilor.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇