Boris Johnson demisionează din parlament

Boris Johnson demisionează din parlament
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson se retrage din funcţia de membru al parlamentului, cu efect imediat, declanşând alegeri parţiale în colegiul său electoral.

Potrivit Reuters, Johnson se luptă pentru viitorul său politic, în condiţiile în care o anchetă parlamentară investighează dacă a indus în eroare Camera Comunelor atunci când a declarat că au fost respectate toate regulile COVID-19.

"Este foarte trist să părăsesc parlamentul - cel puţin deocamdată", a spus Boris Johnson într-un comunicat.

ADVERTISING

"Sunt forţat să plec de o mână de oameni, care nu au nicio dovadă care să le susţină afirmaţiile şi nici măcar aprobarea membrilor Partidului Conservator, ca să nu mai vorbim de electoratul mai larg", susține Johnson.

Comisia pentru privilegii a Parlamentului ar fi putut recomanda ca Johnson să fie suspendat din parlament pentru mai mult de 10 zile dacă ar fi constatat că a indus în eroare parlamentul în mod nechibzuit sau deliberat, ceea ce ar fi putut declanşa alegeri pentru locul său de deputat.

ADVERTISING

O scrisoare de la "comisia pentru privilegii arată clar - spre marea mea uimire - că sunt hotărâţi să folosească procedurile împotriva mea pentru a mă alunga din parlament", mai spune fostul premier.

Boris Johnson - al cărui mandat de premier a fost scurtat în parte de furia din propriul partid şi din întreaga Marea Britanie din cauza petrecerilor de la biroul şi reşedinţa sa din Downing Street care au încălcat regulile COVID, în plină carantină - critică dur comisia parlamentară, acuzând-o că îşi acordă false atribuţii judiciare. 

ADVERTISING

"Majoritatea membrilor comisiei - în special preşedintele - au exprimat deja remarci profund prejudiciabile cu privire la vinovăţia mea înainte de a vedea măcar dovezile", a spus el.

"Privind retrospectiv, a fost naiv din partea mea să cred că aceste proceduri ar putea fi cât de cât utile sau corecte", conchide Boris Johnson.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇