Prăbușirea barajului Kahovka are efecte nebănuite și dezastrul provocat se va vindeca abia după zeci de ani

Prăbușirea barajului Kahovka are efecte nebănuite și dezastrul provocat se va vindeca abia după zeci de ani

Oamenii care trăiesc de-a lungul râului Nipru trebuie să se confrunte cu consecințele imediate ale prăbușirii barajului Nova Kahovka și să fugă din calea apelor cu tot ce mai pot salva de prin case, dar impactul mai extins al acestui dezastru s-ar putea simți timp de mai multe generații.

În aval, apele care acum produc inundaţii vor scădea oarecum, pe măsură ce valul ajunge la Marea Neagră, dar multe dintre satele și orașele de-a lungul cursului Niprului s-ar putea să nu mai fie locuibile până la construirea unui nou baraj.

Mii de case și gospodării au fost măturate de ape, împreună cu nenumărate animale domestice și sălbatice.

Trauma ecologică a unei astfel de revărsări de apă și nămol a schimbat peisajul într-o clipă, efectiv ştergând de pe hartă insulele și zonele umede. Ar putea dura ani, dacă nu decenii, pentru ca fauna și flora din aceste zone să îşi revină, scrie The Guardian într-o analiză pe subiect.

ADVERTISING

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a numit distrugerea barajului „cel mai mare dezastru ecologic provocat de om în Europa din ultimele decenii”.

Este ghinionul țării lui să fi fost și locul dezastrului de la Cernobîl în 1986, probabil ultima calamitate de o asemenea amploare.

Unul dintre barajele cu cea mai mare capacitate din lume

Cu un lac de acumulare de 18 kilometri cubi, Nova Kahovka a fost unul dintre barajele cu cea mai mare capacitate din lume, potrivit lui Mohammad Heidarzadeh, specialist în arhitectură și inginerie civilă la Universitatea din Bath, Marea Britanie. Era de 90 de ori mai mare decât cel mai mare lac de acumulare din Marea Britanie, barajul Kielder din Northumberland. Pentru comparaţie cu România, lacul Vidraru are doar 0,48 km cubi de apă.

„Este evident că distrugerea acestui baraj va avea cu siguranță consecințe negative pe termen lung pe plan ecologic și de mediu nu numai pentru Ucraina, ci și pentru țările și regiunile învecinate”, spune Heidarzadeh.

ADVERTISING

Oamenii se pot trezi aruncați în aer

Împreună cu toate resturile transportate de apele năvalnice sunt zeci de mii de mine. Viitura trece printr-o linie de front. Malurile Niprului au fost linia frontului cel puțin din noiembrie, când forțele ucrainene i-au împins pe ruși peste râu până la malul sudic. Ambele părți au pus mine de-a lungul malului și acum acestea au fost luate de ape și vor fi distribuite aleatoriu în orașe, sate și terenuri agricole din aval.

image-10

Practic, inundația aceasta înseamnă că oamenii se pot trezi aruncați în aer la kilometri de zona de conflict şi la mulți ani după război.

În regiunea Nikolaiev, organizația de caritate Halo Trust curăța minele de-a lungul râului Inhuleţ, un afluent al Niprului, înainte ca acesta să fie lovit de valul de viitură. „Rușii au amplasat minele antitanc în cele mai joase puncte ale râului Inhuleţ, pentru a împiedica trupele ucrainene să treacă în vehicule până când Nikolaiev a fost eliberat în noiembrie 2022”, a declarat Jasmine Dann, directorul zonal al organizaţiei Halo.

ADVERTISING

„Aceste mine reprezintă acum un risc fatal pentru civilii care se întorc la casele lor sau folosesc malurile fertile pentru a-și pășuna animalele, a cultiva și a pescui. Echipele noastre de deminare traversează în mod regulat râul pentru a curăţa câmpurile de mine, dar dacă nivelul râului crește semnificativ, ca urmare a prăbușirii barajului, aceste zone vor fi inaccesibile și nu vom mai putea curăța minele.”

Problema din amonte de baraj reprezintă cealaltă față a monedei – lipsa de apă. Partea stângă a lacului de acumulare Kahovka scade dramatic. În câteva zile, va fi prea scăzut pentru ca pompele de apă de la centrala nucleară Zaporojie, situată la 200 km în amonte, să mai poată fi folosite pentru a răci reactoarele și stocurile de combustibil uzat.

Cum cele șase reactoare s-au oprit și centrala are un bazin de răcire foarte mare pentru o astfel de situaţie de urgență, ar trebui să fie în siguranță cel puțin pentru câteva luni, atâta timp cât iazul rămâne intact.

Dar nimic nu e sigur, pentru că iazul, ca și centrala în sine, se află în mâinile Rusiei.

Pierderea lacului de acumulare va însemna, de asemenea, că va exista mult mai puțină apă potabilă pentru orașele din regiune și irigații pentru centura agricolă din jurul acestuia.

Prețul grâului și al porumbului au crescut

Şi aşa mai avem un efect secundar: Asupra producției alimentare și asupra exporturilor de grâu, porumb, ulei de floarea soarelui și boabe de soia către restul lumii. Deja prețul grâului și al porumbului au crescut, după ce distrugerea barajului a stârnit îngrijorare cu privire la aprovizionarea cu alimente la nivel mondial.

Prețul grâului a crescut cu 2,4% la începutul tranzacțiilor de marți de la Chicago Mercantile Exchange. Costul porumbului a crescut cu peste 1%, iar ovăzul a câștigat 0,73%.

Lacul de acumulare Kahovka „a fost inima unuia dintre cele mai mari sisteme de irigare din Europa”, iar apa sa „a făcut posibilă creșterea a până la 80% din toate legumele din Ucraina și un procent semnificativ de fructe și struguri”, potrivit think tank-ului agricol EastFruit.

Una dintre zonele cele mai afectate este Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în 2014. Canalul care furnizează apă peninsulei își are sursa chiar deasupra barajului Nova Kahovka. Rezervoarele Crimeii au fost umplute în ultimele luni, așa că nu va exista o criză imediată, dar în anul viitor, lipsa apei ar putea face imposibilă întreținerea unei populații civile și a unei armate acolo, posibil chiar forțând o retragere a Rusiei fără a fi tras un singur foc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇