Când vom găsi, la raft, carne crescută în laborator? Se produce deja din 2013 și mulți oameni ar gusta-o

Când vom găsi, la raft, carne crescută în laborator? Se produce deja din 2013 și mulți oameni ar gusta-o

În vara lui 2013, lumea asista la o premieră. Într-o bucătărie care arăta mai degrabă ca un platou de filmare, un bărbat cu uniformă de chef pregătea un burger.

În scurt timp, burgerul respectiv a ajuns pe o farfurie din fața lui Hanni Ruetzler, critic culinar cunoscut.

Acesta nici nu s-a uitat la chiflă sau la garnitură. A luat direct din chifteaua de carne. A mestecat. Și toată lumea din platou părea că își ține răsuflarea.

În cele din urmă, Ruetzler și-a dat verdictul:

„E un gust de-a dreptul interesant. Seamănă cu carnea. Nu e la fel de suculentă, dar consistența e perfectă. Ar mai avea nevoie de sare și piper”, a spus ea, sub privire uluite ale celor din jur.

ADVERTISING

De fapt, ceea ce gustase Hanni Ruetzler chiar era carne. Doar că nu fusese tăiată de pe un animal viu, ci fusese cultivată în laborator, transmite BBC.

Pe farfuria din fața ei era primul burger făcut cu carne cultivată în laborator. A costat 330.000 de dolari.

Și – mult mai important – a fost gustos.

Și, cu toate astea, moda cărnii crescute în laborator încă nu s-a impus de piață. Nici măcar în țările bogate.

Nu găsești astăzi carne cultivată în laborator decât într-un singur restaurant din Singapore. Și doar în zilele de marți (pentru că un producător face, special pentru acel restaurant, doar echivalentul cărnii unui pui pe săptămână).

ADVERTISING

De ce stau lucrurile așa?

Tasneem Karodia, co-fondator al companiei Mzansi Meat Co care crește carne în laborator, în Africa de Sud, susține că, de fapt, industria cărnii obținute artificial a crescut. Doar că încă nu s-au făcut suficiente progrese ca să le poată vedea și consumatorul.

„Industria e tânără. Primul burger cu astfel de carne a fost preparat, de fapt, tot în 2013, în Olanda. Câțiva ani mai târziu, erau o mână de companii care se ocupau cu așa ceva. Acum sunt vreo 100, toate cu finanțare”, spune Tasneem Karodia.

Unele dintre aceste companii cresc, în laborator, carne de miel, de rață, de vită, de pui, de pește ș.a.m.d.

ADVERTISING

Cum se crește carnea, în laborator

„Ceea ce facem este să replicăm procesele care au loc în interiorul unei vite, să spunem. Doar că noi o facem ... în afara vitei”, a explicat Tasneem Karodia.

Practic, personalul fabricii ia o probă din carnea vitei, fără să-i pună acesteia viața în pericol sau să-i afecteze sănătatea.

Respectiva bucată de carne ajunge, apoi, într-un bioreactor (care e, de fapt, un recipient metalic în care se află o zeamă care conține toate ingredientele necesare reproducerii celulare). Și acolo bucățica de carne crește.

Partea controversată, momentan, este că acestă zeamă organică trebuie să conțină serum fetal bovin. Acesta se obține din fetușii de vită, deci e nevoie de sacrificarea unei femele gestante pentru obținerea substanței.

Tasneem Karodia e sigur că se poate crește carnea și fără serum fetal bovin. Doar că încă n-a găsit modalitatea.

Dar chiar și așa, viitorul sună mai bine, susține Josh Tetrick, director executiv al Eat Just, o altă companie care cultivă carne în laborator.

Josh Tetrick spune că și dacă e nevoie de sacrificarea unei vite pentru obținerea de serum fetal bovin, prin cultivarea cărnii oricum scade numărul de animale care ar trebui crescute și, ulterior, sacrificate, pentru a asigura necesarul de carne.

Deja se fac o mulțime de studii care arată că – prin creșterea hranei în laboratoare – emisiile de gaze cu efect de seră ar scădea cu 96%. La polul opus, există studii care arată că această tehnologie ar putea fi chiar mai poluantă, din cauza consumului mare de energie al laboratoarelor.

Una peste alta, în teorie, oamenilor le place ideea de carne crescută în laborator.

Jing Jing Liu – cercetătoare în domeniul cărnii la Teagasc, Autoritatea de Dezvoltare în Agricultură și Alimentație din Irlanda – spune că a făcut un studiu. Și că jumătate dintre oameni, din Camerun și până în China, au declarat că ar gusta carne făcută în laborator, dacă asta ajută planeta.

Dar chiar și așa, până când carnea cultivată în laborator va ajunge în cantități importante pe piață va mai dura.

Producători ca Josh Tetrick și Tasneem Karodia cred că și-ar putea mări capacitățile de producție. Dar investițiile necesare în cercetare și utilaje ar costa sute de milioane de dolari pe care, momentan, nu-i au la dispoziție.

Trebuie identificate modalități optime de producție. Momentan, fiecare producător face cum știe. Așa că unii s-ar putea să fie eficienți, alții nu. Nu e clar, încă, dacă într-adevăr creșterea cărnii în laborator e mai puțin poluantă decât zootehnia. Pentru toate astea, e nevoie de teste la scară mare.

Și, nu în cele din urmă, pe măsură ce crește cantitatea de carne produsă în laborator, legislația va trebui să se dezvolte și să țină pasul, astfel încât ce ajunge pe farfuria consumatorului să fie sigur și cât mai sănătos.

E o direcție de dezvoltare, dar va mai dura până să avem, pe farfurie, carne crescută în laborator.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇