Războiul accelerează legalizarea parteneriatelor gay în Ucraina. Până și conservatorii sunt pregătiți să accepte schimbarea

Războiul accelerează legalizarea parteneriatelor gay în Ucraina. Până și conservatorii sunt pregătiți să accepte schimbarea

Membrii și susținătorii comunității LGTB din Ucraina speră că, în curând, vor avea o nouă lege care să le permită să încheie parteneriate civile.

E nevoie de așa ceva – susțin ei – ca să le arate soldaților LGTB că țării pe care o apără de invazia Rusiei chiar îi pasă de ei.

Proiectul de lege care îşi propune să stabilească parteneriate civile între membrii comunității LGTB în Ucraina a fost inițiat de deputata Inna Sovsun, potrivit The Guardian.

S-a întâmplat la scurt timp după invazia rusă, când echipa ei strângea bani ca să-i cumpere echipament unui prieten gay care se înrolase în armată.

Atunci și-a dat seama Inna Sovsun că ar putea să-l ajute și în alte moduri atât pe prietenul respectiv, cât și pe alți ucraineni cu orientări sexuale diferite față de majoritate, care merg la luptă să îşi apere ţara de invadatorii ruşi.

Mai exact, putea încerca să le obțină dreptul de a-şi uni legal destinele. Ar fi – susține Inna Sovsun – o dovadă de sprijin din partea țării, care să le arate soldaților ei LGTB că îi respectă așa cum sunt și că le acceptă opțiunile de viață și valorile.

ADVERTISING

Prima comisie în care a intrat proiectul de lege a fost cea condusă de parlamentarul Andrii Kojemiakin.

Acesta e un fost spion, instruit în vremea URSS, în stil KGB. E conservator, religios și se laudă des cu familia lui numeroasă. Nu pare genul de politician care ar da comunității LGTB dreptul de a încheia uniuni civile.

Inițial, Kojemiakin nici n-avea de gând să facă una ca asta. Iar echipa Innei Sovsun chiar se pregătea de înfrângere.

Surpriza a venit abia atunci când parlamentarul și-a anunțat sprijinul pentru această lege, la scurt timp după ce Vladimir Putin anunțase că în Rusia nu există persoane gay.

„Orice urăște inamicul nostru voi susține! Dacă în Rusia nu vor exista niciodată, aici la noi ar trebui să existe și să fie susținute (persoanele cu orientări LGTB). Să le arătăm că noi suntem diferiți.

Legea asta e ca un zâmbet către Europa și ca un deget mijlociu arătat Rusiei. Așa că o voi susține!”, a declarat Andrii Kojemiakin.

ADVERTISING

Inna Sovsun a spus că e cel mai surprinzător lucru pe care l-a văzut vreodată în cariera ei politică.

Ar prefera ca susținerea să vină din convingerea că persoanele au dreptul să întemeieze familii, indiferent de orientarea sexuală, dar acceptă că „persoanele pot avea motive diferite să susțină proiectul de lege”.

Ucraina a făcut pași mari pe calea recunoașterii drepturilor comunității LGTB. Dar homofobie există încă.

Soldații gay sunt încă brutalizați chiar și pe front, iar Constituția Ucrainei definește căsătoria drept o relație care se poate stabili doar între bărbat și femeie.

Acum, în război, nu e momentul pentru revizuirea Constituției.

Tocmai de aceea, dreptul la uniunea civilă ar fi util.

„Trebuie să trecem legea asta acum, în vreme de război, ca să le dăm soldaților noștri încredere.

Ei au nevoie să știe că, atunci când se vor întoarce în viața civilă, au luptat nu doar pentru noi, ci și pentru ei înșiși", a declarat Maxim Potapovici, militant pentru drepturile comunității LGTB.

ADVERTISING

Uniunile civile ar însemna și sprijin financiar și recunoaștere oficială pentru partenerii soldaților uciși, dar și dreptul acestora de a lua decizii medicale pentru soldații răniți. Acestea nu sunt lucruri abstracte.

Mulți soldați gay nu și-au informat nici familiile cu privire la opțiunile lor. Iar alții și-au informat rudele și au fost respinși. Cu toate astea, în caz că sunt răniți sau uciși, doar familiile soldaților vor fi anunțate de Armată.

Partenerii rămași acasă se tem că nici măcar nu vor fi anunțați când partenerii lor mor pe front. Sau – chiar dacă vor afla – familiile partenerilor le-ar putea interzice să participe la înmormântări.

O postare a Ledei Kosmacevska a devenit virală în noiembrie 2022. Femeia a anunțat că s-a căsătorit cu cel mai bun prieten al ei, un soldat ucrainean. Nu pentru o relație clasică de durată, ci pentru că prietenul ei era gay, avea un iubit de 15 ani deja și ea și-a dorit să aibă dreptul legal de a face totul ca drepturile lor să fie respectate.

Pe calea valorilor europene

Un studiu recent arată că 58% dintre ucraineni au o atitudine pozitivă sau neutră față de compatrioții lor LGTB.

E o îmbunătățire față de trecut, dar e puțin, raportat la gradul de acceptare din Marea Britanie sau alte state europene.

„În 2016, procentul celor care îi acceptau pe ucrainenii LGTB era de numai 30%. Deci s-a dublat în 5 ani. În alte state, mișcarea LGTB a avut nevoie de 10-20 de ani pentru acest progres”, adaugă Maxim Potapovici.

Ministerul Apărării nu susține încă legea parteneriatului civil între persoane din comunitatea LGTB, dar militanții sunt convinși că îi vor putea convinge și pe reprezentanții acestui minister.

Inna Sovsun estimează că își petrece circa 70% din timp făcânt lobby pentru acest proiect de lege.

„Le spune celor care se împotrivesc: voi sunteți aici, în Kiev, și beți o cafea. Care este mesajul vostru pentru soldații LGTB care acum sunt în tranșee? Cum le explicați că le negați aceste drepturi”, a mai declarat Inna Sovsun.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇