Oare cum ar fi arătat România dacă ar fi fost condusă de oameni cu aceeași dragoste pentru ea și români ca regele Charles al III-lea? Este o întrebare pe care mi-am pus-o pentru prima dată ascultând și privind cu delectare discursul ținut de Majestatea Sa la Palatul Cotroceni. Apoi, privindu-l în interacțiunea cu sătenii din Valea Zălanului.
Sigur că o cuvântare poate fi corect întocmită, ca a președintelui Iohannis, sau chiar măiastru, dar este aproape imposibil să nu se simtă atunci când lipsește sentimentul din spatele cuvintelor, ca la președintele Iohannis. Iar la regele Charles al III-lea exact asta a fost cu adevărat impresionant: sentimentul autentic și cald pe care l-a transmis și care e extrem de greu de mimat. Iar dacă nu-l avea, nici măcar nu ar fi avut vreun motiv să-l mimeze.
Regele vede România și îi vede pe români cu mult mai frumoși decât o/ne vedem noi. Copleșiți de amărăciunea cotidiană, dezamăgiți și furioși, suntem mereu cu capsa pusă la limita nevrozei și înclinați să dăm vina pe țară pentru ceea ce trăim.
Nu pe noi, cei care am ales incompetenți, ticăloși, aroganți, misecuviniști, analfabeți, iresponsabili și am dat țara pe mana lor.
Cu delicatețe și tandrețe, regele Charles ne-a amintit că țara e frumoasă și avem toate motivele să o iubim, că sunt atât de multe motive să o respectăm și să luptăm pentru “țara de glorii, țara de dor”, pentru limba noastră pe care o permitem siluită de toți repetenții de la conducere.
Iar lângă și în fața regelui, la palatul care a fost al Casei Regale în cea mai bună perioadă a României, ascultând (și înțelegând mă întreb ce) stăteau în general infractori neprinși sau nepedepsiți/ impostori/ forme fără fond/parveniți/politruci (unii autodefiniți ca atare) pe mâna cărora noi ne-am dat prin votul nostru naiv/iresponsabil/fără discernământ/interesat.
Inclusiv pentru că atunci când încă s-ar mai fi putut (nu mai cred că e cazul acum), am refuzat revenirea la monarhie, inclusiv dintr-o crasă lipsă de educație pe care clasa politică o cultivă și acum pentru a-și aduna ușor voturile.
Apoi, în Valea Zălanului, nu-mi amintesc să fi văzut vreodată nu doar o asemenea ușurință, grație a interacțiunii sociale, cu mai multa bunăvoință, smerenie chiar, și mai mult respect profund acordat fiecărui om și fiecărui dar primit.
Că era un borcan cu miere, o floare, un fel de mâncare tradițională, regele Charles și-a făcut timp să se oprească, să ceară detalii, s-a arătat la fel de uimit și încântat de parcă i-ar fi fost adusă mai știu eu ce nestemată. Fiecare om, oricât de simplu, s-a simțit egalul regelui, respectat și valorizat ca o ființă minunată și demnă de toată atenția.
Această disponibilitate totală pentru fiecare om, fiecare gest, această modestie caldă vin, desigur, și din propriul fel de a fi, dar și din multă educație în cel mai profund sens. O educație care presupune multă înțelegere a lumii, a propriului loc și rost în ea. Așa cum aroganța este dovada minții și culturii minimale. O educație a servirii, la care făcea mereu referire și regina Elisabeta a II-a.
Se întreabă multă lume cum putem valorifica noi atașamentul regelui Charles pentru România. În primul rand, înțelegând diferențele atât de evidente, modelul uman, lecția. Și dacă le vom înțelege, cred că tot ceea ce va urma în alegerile, în exigențele noastre va fi cea mai importantă valorificare cu putință.