Cum va fi vremea în iunie: Soare și cald, dar și ploi și frig

Cum va fi vremea în iunie: Soare și cald, dar și ploi și frig

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca deseori la peste 30 de grade Celsius, arată caracterizarea climatică a lunii iunie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În perioadele ploioase, aversele pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc mediile lunare într-un interval scurt de timp, de numai câteva ore.

Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 de grade Celsius, iar cea minimă de minus 12 grade. În Capitală, recordul de temperatură din iunie este de 40,3 grade, în timp ce minima absolută de 4,2 grade Celsius.

ADVERTISING

"Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, prin advecţiile de aer umed oceanic pe care le determină. La contactul dintre această masă de aer umed şi aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre se produc, uneori, precipitaţii deosebit de abundente", susţin meteorologii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2022 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se constată că temperatura medie lunară multianuală depăşeşte 20 de grade Celsius, în Câmpia Română, vestul Banatului, în sudul şi estul Podişului Moldovei şi în zonele joase din Dobrogea.

ADVERTISING

Valori medii între 18 şi 20 de grade Celsius sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Mureşului, Podişului Moldovei şi zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea şi Muntenia. În restul teritoriului, cu excepţia zonelor montane, temperaturile medii lunare se menţin între 16 şi 18 grade Celsius.

În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 8 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 6 şi 8 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 metri altitudine) se înregistrează temperaturi sub 6 grade Celsius.

ADVERTISING

Potrivit ANM, temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este de 42 de grade Celsius şi a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938.

La Bucureşti, maxima absolută este de 40,3 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret în 20 iunie 1918. De asemenea, la staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa s-au consemnat maxime absolute de 39,8 şi respectiv 39 grade Celsius, ambele înregistrându-se în data de 26 iunie 2007.

"În data de 26 iunie 2007 s-au înregistrat maxime absolute la 48 de staţii meteorologice, acestea fiind, în general, peste 34 grade Celsius", precizează specialiştii ANM.

Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iunie, majoritatea peste 33 de grade Celsius, au fost: 2019, 2002, 2000, 1987 etc. În topul anilor cu cele mai calde luni iunie se află: 2022, 2019, 2012, 2007, 2003 şi 1964.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii iunie în România, aceasta a fost de -12 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.

La Bucureşti, minima absolută a lunii iunie este 4,2 grade Celsius, înregistrată în data de 3 iunie 1918, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este 4,5 grade Celsius, în data de 1 iunie 1934 şi respectiv 5,6 grade, în data de 8 iunie 1962 şi 3 iunie 1990.

În topul anilor cu cele mai reci luni iunie se află: 1989, 1985, 1984, 1976, 1974 şi 1966.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇