Orice conflict e format din trei etape: contextul, interacțiunea dintre părți și rezoluția. Conflictele se încheie, întotdeauna, cu învingători și învinși, chiar dacă, de multe ori, aceștia nu sunt clar definiți la sfârșitul confruntării.
În plus, există pierderi colaterale de tot felul, de la cele materiale, până la cele fizice și psihice.
În confruntările sociale interacționează comunități, grupuri profesionale, familii sau simpli cetățeni cu cei care dețin puterea, cu cei care ar putea să rezolve problemele cu care se confruntă protestatarii.
Conflictele sociale se declanșează din cauza nemulțumirilor provocate, în general, de dificultățile resimțite de cei care hotărăsc să-și manifeste nemulțumirea, a calității vieții, a aspirațiilor sau a modului în care sunt plătiți la locul de muncă.
Prezentarea schematică de mai sus am făcut-o pentru a încerca să arăt punctul în care se află greva profesorilor la zece zile de la declanșarea ei.
În opinia mea, s-a ajuns în momentul în care protestatarii sunt pe cale să piardă sprijinul opiniei publice și de aceea, pentru a marca micile victorii obținute în confruntarea cu Executivul, dar și pentru a avea o nouă șansă de a construi un protest credibil în viitorul apropiat, cadrele didactice ar trebui să renunțe la grevă.
O mare surpriză
România e o țară care are în jur de 6 milioane de salariați, iar 4,5 milioane dintre ei lucrează în mediul privat.
De asemenea, numărul cadrelor didactice este de 255.000, iar între cei pe care îi educă, majoritari sunt copiii celor care nu sunt angajați în domeniul public.
Spre surprinderea celor din Guvern și a președintelui Iohannis, dar și spre surprinderea liderilor sindicali și a dascălilor care au hotărât să se confrunte cu autoritățile, protestele și greva celor din învățământ s-au bucurat de o susținere importantă din partea opiniei publice.
Toate datele premergătoare arătau că părinții urmau să se poziționeze împotriva profesorilor din cauza pericolului de înghețare a anului școlar, a decalării examenelor naționale, din cauza costurilor legate de educație, în principal prețul meditațiilor, slaba pregătire a cadrelor didactice și faptul că la multe școli nu se învață mai nimic.
Dar, surpriză, o mare parte a societății a susținut protestul, considerându-l legitim pentru că, în repetate rânduri, reprezentanții guvernelor, indiferent de culoarea politică, au contribuit activ la subfinanțarea sistemului de educație.
Strategia inițială a lui Nicolae Ciucă a fost să ofere sume punctuale la negocieri, care să nu se transforme în modificări de salarii.
A pus pe masa negocierilor vouchere și carduri, sperând ca sindicatele să dea înapoi din cauza tensiunilor dintre profesori și părinți.
Dar strategia a fost una greșită, iar Ciucă, Ciolacu și Iohannis au realizat acest lucru abia în ziua de marți, 23 mai, când în stradă s-au adunat în jur de 20.000 de protestatari susținuți și aplaudați de trecători, deși circulația din București a fost dată peste cap.
Cum îndrăznește cineva?
Brusc, mult discutata „rotativă” a premierilor nu a mai avut loc, deși Ciucă își strânsese obiectele personale din birou, iar Ciolacu se pregătea să se așeze în fotoliul de la Palatul Victoria.
O săptămână mai târziu, sindicatele din învățământ organizează un nou protest în stradă și un marș spre Cotroceni.
Într-o săptămână, starea de spirit a protestatarilor, dar și a opiniei publice s-a schimbat.
Au fost mai puțini participanți, iar ceea ce urma să fie un punct culminant al grevei, protestul din fața Palatului Cotroceni, nu și-a atins scopul pentru că, acolo, au ajuns destul de puțini greviști, iar Iohannis a primit liderii la negocieri.
A fost momentul în care guvernul a preluat controlul negocierilor, a dat o ordonanță de urgență prin care a răspuns parțial și minimal la solicitările profesorilor, iar Iohannis i-a atacat pe greviști și pe liderii sindicali.
„Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?”, s-a întrebat retoric președintele într-o conferință de presă ținută cu ocazia întâlnirii din Moldova a Consiliului Politic European.
„E o generație întreagă care trebuie să dea BAC-ul și să meargă la universități. Deci, îi punem în dificultate? E o generație întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut, încă o dată, le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva?”, a continuat Iohannis, folosind un ton dur.
„Și dacă liderii de sindicat naționali și județeni nu se înțeleg între ei, dascălii vor înțelege foarte bine acest semnal”, a mai spus președintele României.
Neînțelegeri între liderii sindicali și greviști
După doi ani de pandemiei și eșecul parțial al sistemului de educație on-line, punerea în pericol a anului școlar ar fi o catastrofă pentru elevii din România.
E un risc pe care unii profesori par hotărâți să și-l asume, decizia fiind un coșmar pentru părinți și o vulnerabilitate a protestului pe care Guvernul Ciucă vrea s-o exploateze.
Sunt semne că a apărut o deconectare între liderii sindicali, care ar dori să încheie greva, și mulți profesori care vor să o continue, nemulțumiți de modul în care au fost tratați la negocieri și de oferta primită.
„Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este următorul lucru: a existat un anumit mandat de negociere. Prelungirea negocierilor a condus la amplificarea nemulțumirilor legitime ale colegilor noștri, astfel încât așteptările lor au devenit mult mai mari. În condițiile în care așteptările sunt mai mari, eu personal am solicitat un nou mandat din partea colegilor mei care să vină să stabilească clar limita nouă în cadrul căruia să pot negocia”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Din precizările liderului de sindicat reiese că șefii mișcării de protest sunt depășiți de amploarea luată de acesta, iar la nivelul membrilor s-a instalat confuzia.
În mod clar, unii profesori vor să oprească greva, iar alții s-o continue, iar conducătorii protestului au pierdut o parte din susținere din moment ce au ajuns în situația să ceară un nou mandat de negociere.
Cinismul oamenilor politici
De aici înainte lucrurile vor lua o întorsătură tot mai urâtă și mai complicată pentru greviști din cauza faptului că reprezentanții guvernului au construit și un caz pe care să-l prezinte, eventual, în fața judecătorilor pentru a solicita o decizie de încetare a grevei.
În acest mod trebuie înțelese publicările succesive ale unor ordonanțe de guvern în care sunt trecute ofertele autorităților, dar și negocierile sterile atât de la Palatul Victoria, cât și de la Cotroceni.
Mișcarea de protest a cadrelor didactice a fost, în opinia mea, un succes important, care a arătat o maturitate neașteptată a unei mari părți a opiniei publice, care a înțeles și a perceput criza din învățământ.
A mai arătat un sentiment profund de nemulțumire și frustrare la adresa guvernanților din partea cetățenilor, afectați de creșterea prețurilor, dar și revoltă față de corupția din executiv și din administrație.
Greva a scos în evidență și cinismul oamenilor politici care au încercat să compromită mișcarea de protest, dar a arătat și o profesionalizare a negocierilor desfășurate pe baza unei strategii dure a președintelui și a premierului care au încercat să întoarcă desfășurarea protestului în favoarea lor.