Niciodată, după declararea independenței, Republica Moldova nu a fost mai aproape de împlinirea visului său european. Marele summit de la Chișinău, din 1 iunie 2023, o confirmă.
Trebuie să recunoaștem, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a catalizat aceste procese. În același timp, cum s-a mai observat, dacă nu am fi avut o guvernare autentic pro-europeană la Chișinău, dacă președinta Maia Sandu și partidul pe care l-a întemeiat, PAS, nu ar fi câștigat alegerile în 2020 și, respectiv, în 2021, Moldova ar fi fost azi un câmp de bătălie, la propriu. O guvernare pro-rusă i-ar fi pus la dispoziție lui Putin Aeroportul Internațional Chișinău, ajutându-l să facă joncțiunea cu trupele rusești din Transnistria și să atace Ucraina din spate. În actuala conjunctură, teritoriul Republicii Moldova a căpătat o importanță strategică. Occidentul nu-și permite să-l lase la cheremul Rusiei.
Sub zodia „eternului început”
În partea aceasta de lume schimbările au venit mereu abrupt, printr-un concurs dramatic de împrejurări. Sunt ocazii, fante ale istoriei prin care trebuie să fii pregătit să te strecori, pentru a nu le rata. Așa a fost și în 1918, când Basarabia se unea cu România, profitând de haosul în care intrase Rusia după lovitura de stat bolșevică din octombrie 1917. La fel pare să se întâmple și acum, în plină invazie putinistă în Ucraina.
Stat mic, cu o identitate subminată de politicile de deznaționalizare operate aici de imperiul țarist și de URSS, Basarabiei/Republicii Moldova i-a lipsit mereu răgazul istoric pentru a se pune pe picioare. În ultimii 30 de ani guvernările proeuropene au fost substituite de regimuri de obediență pro-Est, care dărâmau ceea ce predecesorii lor apucau să schițeze în materie de instituții democratice. Exact ca în mitul românesc al Meșterului Manole: mănăstirea pe care o ridica ziua se năruia peste noapte. Ca să reziste, zidurile cereau o jertfă umană. De parcă în istoria noastră n-au fost destule jertfe!... Un etern început, un efort sisific fără speranță.
În 1991, în zorii independenței, Republica Moldova se afla în aceleași bloc-starturi cu Țările Baltice și cu statele est-europene membre ale Pactului de la Varșovia. Faimoasele „demonstrații de luni” anticomuniste de la Leipzig, din toamna lui 1989, cele care au precedat reunificarea Germaniei („Înaintea unității a venit libertatea”, spunea fostul președinte german Joachim Gauck, la aniversarea a 25 de ani de la acele evenimente) și-au avut corespondentul în „podurile de flori” românești, din 1990 și 1991, când pentru prima dată mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului, numeroase familii despărțite de sârma ghimpată după cel de-al Doilea Război Mondial, s-au putut revedea, reuni într-un entuziasm de nedescris.
Timp de 50 de ani am avut un „Zid al Berlinului” pe apa unui râu. Un „Zid al Berlinului” în interiorul aceluiași lagăr, pentru că dincolo, pe malul drept al Prutului, nu era o „altă RFG”, era tot o țară comunistă: România lui Ceaușescu.
Răscumpărând simbolic suferințele din trecut
La Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai 2023, o mulțime impresionantă de oameni a venit la Chișinău din toate regiunile țării, cetățeni de toate vârstele și etniile. Nu obții prea lesne o asemenea mobilizare. Organizarea acestei manifestații de amploare nu se putea face oricum, momentul trebuia să se plieze pe vârful unor așteptări populare. Așa cum a fost și în anii renașterii naționale, 1989-1991, în contextul reformelor lui Gorbaciov, când moldovenii și-au cerut dreptul la limba română, la grafia latină, la adevărata istorie națională. Revendicări eminamente culturale, identitare.
Se poate spune că moldovenii s-au adunat pe 21 mai la Chișinău într-un mare miting pro-european și în numele părinților și bunicilor lor deportați, asasinați, exterminați de sovietici prin foamete organizată în anii 1946-1947, au venit pentru intelectualii basarabeni persecutați de comuniști, pentru studenții exmatriculați din Universitate pentru că citeau cărți românești și îndrăzneau să depună flori la statuia domnitorului Ștefan cel Mare din Chișinău în parcul împânzit de agenți KGB. A fost un gest simbolic de răscumpărare.
„De ce Europa, de ce nu Rusia?”
A mai pune această întrebare azi, după 50 de ani de comunism rusesc și la peste trei decenii de derivă post-sovietică a Moldovei, este un anacronism. A formula mereu aceleași argumente devine tot mai obositor. Dar poate e o iluzie a noastră? Avem senzația că ne adresăm unor oameni care gândesc ca noi, care au aceleași viziuni și idealuri. Parțial e adevărat. Cei ce ne citesc fie gândesc ca noi, fie ne citesc pentru că asta le cere fișa postului. Ceilalți nu ne citesc pur și simplu.
De pildă, găgăuzii. Influențați masiv de propaganda Kremlinului, aflați în captivitatea unor politicieni controlați de Rusia. Comratul este „cuiul lui Pepelea”, pironul de care Moscova și-a agățat „frânghia” cu care încearcă să țină Moldova în prizonieratul ei geopolitic. Cealaltă „frânghie” e Transnistria. Recentele alegeri ale guvernatorului din autonomia găgăuză au fost câștigate de reprezentanta penalului Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară, oligarh pus pe lista de sancțiuni americane, britanice și europene, alături de Plahotniuc, fugar și el.
Liderii găgăuzi vor relații privilegiate cu Rusia, ignoră războiul din Ucraina, sunt ostili autorităților centrale de la Chișinău, nu vor să audă de integrare europeană. Un focar de separatism care începe să dea în clocot. Organele de drept, procuratura Republicii Moldova au constatat fraude masive la alegerile din regiune, dominate de candidații Moscovei, inclusiv folosirea unor sume enorme de „bani negri”, proveniți din străinătate.
Aplicarea fermă a legii și restaurarea statului de drept sunt remediile recomandate pentru autonomia găgăuză, ca și pentru întreaga țară.
Să nu mai fim „în calea tuturor relelor”
Nu știm când se va termina războiul ruso-ucrainean și cum va arăta preconizata înfrângere a Rusiei putiniste, dar știm sigur cum va arăta victoria Moldovei, victoria Lumii libere.
Ce înseamnă pentru noi, moldovenii, Europa? Înseamnă libertate, bunăstare, civilizație, un viitor mai demn. Înseamnă încrederea că ținutul acesta nu se va mai goli de oameni, că investiția de creier și efort fizic a cetățenilor săi își va afla răsplata. Dar mai presus de toate, aderând la Uniunea Europeană și, sperăm, și la NATO, nu vom mai risca să ne trezim într-un alt fatidic 24 februarie 2022, zi când am simțit că reintrăm, ca într-un coșmar mereu reluat, pe panta neagră a istoriei, aici, în Moldova, vorba cronicarilor noștri medievali: „țara așezată în calea tuturor relelor”.
Autor: Vitalie Ciobanu