Top favoriți Roland Garros - ediția 2023, cu premii în valoare de aproape 50 milioane de euro

Top favoriți Roland Garros - ediția 2023, cu premii în valoare de aproape 50 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe 28 mai este programat startul oficial al turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului 2023, după Australian Open și înainte de Wimbledon (3-16 iulie) & US Open (28 august – 10 septembrie). 

Ca și la edițiile de până acum, French Open va include întreceri la simplu, dublu și dublu mixt. Pasionații de tenis pot urmări partide la cel mai înalt nivel tehnic, cu adevărat spectaculoase.

Favoriții la masculin pentru Roland Garros 2023

Cele mai mari șanse la câștigarea trofeului le are spaniolul Carlos Alcaraz, cu o cotă de 2.35 în ofertele de pariuri tenis. Acesta poate profita de absența conaționalului său Rafael Nadal, care a cucerit titlul la Open-ul francez în 2022. 

TOP-FAVORITI

Din motive medicale, Rafael Nadal ia pauză câteva luni. “Scopul meu este să îmi ofer puțin timp de refacere pentru a mă putea bucura la maximum de următorul an, care va fi probabil ultimul al meu în turneele profesioniste”, a explicat legendarul jucător de tenis care a câștigat 22 de titluri de Grand Slam la individual, de-a lungul carierei.

ADVERTISING

Printre favoriții la masculin în cadrul Roland Garros 2023 se numără și Novak Djokovic, având cotă 3.50 pentru câștigarea competiției. Urmează în clasamentul șanselor conform specialiștilor de la casele de pariuri Stefanos Tsitsipas (cotă 12.00) și Casper Ruud (cotă 15.00).

Cotele prezentate sunt preluate din oferta agenției de pariuri online Unibet, care va transmite live toate meciurile de la Roland Garros și a pregătit o serie de promoții speciale pentru French Open:

  • Creșteri de profit live de până la 25% în primele 9 zile ale competiției
  • Betstream live - poți paria în direct fără să închizi transmisiunea
  • Campionat de pariuri cu fond de premiere de 125.000 RON 
ADVERTISING

Iga Swiatek, cale liberă spre trofeu?

Dacă la masculin competiția este aparent mai strânsă (cel puțin între Carlos Alcaraz și Novak Djokovic), la feminin lucrurile par mult mai clare. Câștigătoarea trofeului de la ediția din 2022 a French Open pare să aibă șanse foarte mari de a reuși o performanță similară. Cu cotă 1.75, Iga Swiatek, care împlinește 22 de ani chiar în timpul turneului (pe 31 mai), s-a impus la Paris și în anul 2020, deci ar ajunge la al 3-lea titlu la Roland Garros.

În tabelul de cote antepost la pariuri tenis, jucătoarea de tenis din Polonia este urmată de Aryna Sabalenka (cotă 8.00), Ons Jabeur (cotă 15.00), Elena Rybakina (cotă 18.00) și Barbora Krejcikova (cotă 18.00). Demn de subliniat este faptul că Rybakina tocmai ce a învins-o la Roma pe Iga Swiatek, deci o surpriză nu este niciodată exclusă chiar și la un asemenea nivel.

IGA-SWIATEK

Carlos Alcaraz, în căutarea confirmării

La doar 20 de ani abia împliniți, Carlos Alcaraz este considerat un urmaș al spaniolului Rafael Nadal. Totuși, Alcaraz a declarat că nu își dorește să fie comparat cu nimeni și că este în căutarea propriului său drum de succes în tenisul internațional. Ibericul a a atins cea mai înaltă poziție la simplu în clasamentul ATP, locul 1 mondial, în septembrie 2022, după ce a devenit campion la US Open.

ADVERTISING

Ca informație de ultimă oră, joi a avut loc tragerea la sorți a partidelor de pe tablourile de concurs, iar conform acesteia, Carlos Alcaraz și Novak Djokovic se pot întâlni maxim în semifinale, deci nu există posibilitatea să vedem o astfel de finală de vis.

CARLOS-ALCARAZ

Premii record la Roland Garros 2023

Dincolo de faimă, jucătorii și jucătoarele care obțin victorii la Roland Garros au garantate câștiguri extrem de consistente, în valoare totală de aproape 50 de milioane de euro. La simplu, atât la masculin, cât și la feminin, trofeul vine alături de un premiu în valoare de 2.300.000 de euro. Iată și celelalte câștiguri promise de organizatori la Roland Garros în 2023:

  • Finaliști – 1.150.000 EURO
  • Semifinaliști – 630.000 EURO
  • Sfert-finaliști – 400.000 EURO
  • Optimi de finală – 240.000 EURO
  • Turul 3 – 142.000 EURO
  • Turul 2 – 97.000 EURO
  • Turul 1 – 69.000 EURO

Premii mari sunt pregătite și la dublu – câte 295.000 de euro pentru fiecare câștigător sau câștigătoare. La dublu mixt, valoarea premiilor este de câte 122.000 de euro.