Opera Națională București prezintă joi, 8 iunie, de la ora 18:30, Conferințele Operei Naționale București – SCENA GÂNDIRII, care îl va avea ca invitat pe regizorul Alexandru Dabija, care va susține prelegerea „Pot roboții să facă teatru?”.
În filme, imaginile generate de computer au devenit o practică uzuală, iar o parte din munca operatorilor de imagine a fost automatizată. Însă chiar și în teatru – un spațiu al oamenilor vii, al trăirii și al prezenței nemijlocite – mașinile inteligente își fac simțită prezența. În țări precum Polonia sau Japonia, deja a apărut „teatrul robotic”, adică un tip de spectacol, în care actorii sunt roboți. Iar Chat GPT devine un partener de conversație tot mai performant, uluitor prin rapiditatea cu care se dezvoltă. Oare ar putea, în viitorul nu foarte îndepărtat, să scrie scenarii convingătoare și să ofere indicații regizorale competente?
Dar atunci care mai este diferența dintre ceea ce e viu și ceea ce e mecanic? Există ceva ce mașinile nu ar putea face? Mai avem nevoie de oameni în teatru și de teatru cu oameni? Care este impactul noilor tehnologii asupra artei dramatice? Care este, în fond, esența teatrului? La toate aceste întrebări, precum și la multe altele, va răspunde invitatul lunii iunie, regizorul Alexandru Dabija.
Prelegerea invitatului va fi urmată de un dialog cu moderatorul și coordonatorul programului de conferințe al Operei, Daniel Nica, filosof, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București). Atât alocuțiunea, cât și conversația vor fi însoțite de scurte momente muzicale, interpretate de soliști ai Operei Naționale București: soprana Bianca Mărgean și baritonul Iordache Basalic. Evenimentul va fi transmis în direct începând cu orele 18:00 de către TVR Cultural.
Biletele se găsesc pe https://tickets.operanb.ro/ și la Casa de Bilete.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust