De azi e grevă generală în învățământ. Părinții sunt sfătuiți să își țină copiii acasă

De azi e grevă generală în învățământ. Părinții sunt sfătuiți să își țină copiii acasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sindicatele din Educaţie declanşează luni greva generală, profesorii fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului din sistem. Protestul urmează să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare.

Sindicaliştii recomandă părinţilor să ţină copiii acasă în timpul grevei, deşi au dat asigurări că „nu se va pune lacătul pe şcoli”.

"Sunt şcoli care vor fi 100% în grevă şi nu are cine să-i supravegheze. Recomandarea pentru părinţi este să-i ţină pe copii acasă, dar şcolile nu se închid. Să fie foarte clar: nu se pune lacătul pe şcoli.

ADVERTISING

Acolo unde sunt profesori negrevişti vor avea grijă de copii dacă aceştia vin la şcoală" a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

Reprezentanţii Guvernului au propus în întâlnirea de duminică cu liderii sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

ADVERTISING

Executivul şi-a menţinut totodată angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153, a precizat un comunicat al Guvernului.

Această măsură care vizează creşterea veniturilor va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.

"Guvernul îşi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul 1 în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare şi în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât la 1 septembrie să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare", se preciza în comunicat.

ADVERTISING

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a subliniat că pentru a stopa greva sindicaliştii trebuie să primească din partea Executivului o soluţie care să fie credibilă şi care să ofere perspective foarte clare.

"Eu mi-aş fi dorit şi este dorinţa tuturor celor care lucrează în sistem să nu fi avut loc această grevă generală. Nu ne-am dorit-o, am fost obligaţi să ajungem aici. Este un cumul de nemulţumiri, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi bineînţeles de dorinţa colegilor noştri", a precizat duminică Nistor.

Potrivit sursei citate, în perioada următoare vor continua negocierile dintre sindicatele din Educaţie şi autorităţi, însă acestea trebuie să vină cu "oferte foarte tranşante şi clare ca termen şi ca sume".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇