Lucrurile se termină când sunt gata

Lucrurile se termină când sunt gata
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru că tot a avut de dat un raport de activitate, Renate Weber a profitat de prilej ca să reîncălzească expirata ciorbă pesedistă a drepturilor infectaților de covid: ,,posibilitatea constituţională a restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi vizează o perioadă limitată de timp, iar starea de alertă instituită în contextul epidemiei de COVID-19 se tot prelungeşte lunar”.

Parcă prelungirea asta se face în baza unei legi votate de PSD, în baza unor indicatori care reflectă rata de răspândire a virusului, n-are Marcel Vela dreptul să prelungească starea asta după propria vrere.

Și atunci normal este să prelungim starea asta până se duce de râpă pandemia, altfel cum, nu ne putem opri așa tam-nesam din treabă pentru niște false întrebări mai degrabă nepractice și nefolositoare.

ADVERTISING

Nu există în Europa niciun stat care să nu procedeze aidoma. Nu există în Europa niciun stat care să nu ia măsura izolării sau a carantinării pentru a-și proteja populația.

Anormalitatea situației este că Avocatul Poporului e mai interesat de drepturile unui infectat decât de măsurile necesare ca acel infectat să nu afecteze viața celor sănătoși.

Cititor Spot - Nu credem în covid nici dacă îi omorâm pe alții!

Să mai cercetăm o înșiruire de fraze, scoasă parcă din străfundurile gândirii: ,,Suntem astăzi în situaţia în care vedem că starea de alertă se tot prelungeşte din lună în lună. Noi nu avem o legislaţie clară să ne spună care este limita maximă. Mă întreb: Dacă pandemia mai durează încă 2 ani jumătate – 3, vom avea stare de alertă o perioadă atât de lungă?”.

Și ăia 2-3 ani sunt tot o perioadă limitată de timp și da, e o perioadă afurisit de lungă, dar nu asta e problema. Și ca lucrurile să fie și mai cușer, aici mă interesează nu o generalitate care să stabilească o limită maximă pentru orice restrângeri de drepturi și libertăți, ci numai chestiunea legată de pandemie. Mai ales că o generalitate ar suna ca dracuʼ pentru că nicio generalitate nu e atotcuprinzătoare, dar asta e altă chestiune.

Din câte înțeleg eu, legislația ar trebui să ne spună, în opinia doamnei Weber, cât de lungă trebuie să fie pandemia. Cât de lungă trebuie să fie legal.

Mă rog, bietul coronavirus n-are treabă cu legislația, nu o ia la fugă înapoi în China dacă Tăriceanul dumneaei trece prin parlament o lege care stabilește că drepturile acestea pot fi restrânse doar sau pentru două luni, o săptămână, 3 zile, 4 ore, 20 de  minute și 7 secunde.

Cititor Spot - Fantasme spitalicești cu izolete și torturi (Pamflet)

Cred că soluția este una simplă, de bun simț și unică, revenim la drepturi când situația revine la normal, mai înainte nici nu putem face asta că nu ne lasă coronavirusul.

Mai spune avocata: ,,cred că la elaborarea lor (a legilor care să stabilească durata restrângerilor) ar trebui să fie consultaţi specialişti din diferite domenii, nu doar experţi medicali, ci şi experţi în drept constituţional, experţi în drepturile omului”.

Și aici e o problemă, experții medicali vor insista pe măsurile care să apere sănătatea cetățenilor, lucru pe care îl fac și azi, pe când ceilalți experți pot insista pe ce vor ei.

Pot merge pe contrasens, cum au mers doamna Avocat și CCR bine-mersi fără să plătească măcar o amendă pentru cei infectați degeaba în perioada de vid legislativ care a vrut să pună la oțet și saramură guvernul Orban.

Ce vreau să spun e că științele exacte sunt în esență matematică, pe când cele sociale se rotesc precum roza vânturilor funcție de dorințele și interesele politice.

Din cauza asta eu unul n-aș vrea ca durata restrângerii de drepturi cetățenești la vreme de pandemie să fie vreo mostofâlcă parlamentară ca legile împotriva justiției votate pe vremea defunctului Dragnea (defunct politic, se subînțelege), ci mergând pe mâna medicilor, legea să conțină doar două alineate:

Unu. Drepturile restrânse din cauza pandemiei cauzate de covid-19 vor reveni la normal la terminarea pandemiei.

Doi. Când se termină pandemia stabilesc medicii, nu guvernul, parlamentul sau CCR.

Și gata, am terminat cu legislația, i-am tăiat doamnei Avocat al poporului infectat dreptul la contestare.

Apropo, că tot veni vorba de Dragnea și asaltul său la justiție, doamna Avocat nu e cutremurată de nenorocirea socială cauzată de ,,drepturile” infractorilor, ca să le conteste la CCR ca virgulă curat neconstituționale? Sau să stabilească CCR un termen maxim limită legal în care ele să dispară?

Cum, n-aud bine, n-are verde de la șeful dumneaei? Mă rog, dacă așa stau lucrurile, e de înțeles...

Ierbar cu buruieni și ghimpi – Unde nu e, nu e și nici Iohannis nu poate cere

Autor: Mihai Oprișor, cititor SpotMedia.ro

Citește exclusivitățile de pe SpotMedia.ro! Articole, interviuri, anchete, analize pe care le găsești în fiecare zi doar pe SpotMedia.ro.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇