De ziua Albinei, hai la Târgul de Miere

De ziua Albinei, hai la Târgul de Miere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În weekend e Ziua Albinei şi un târg al mierii este organizat la Bucureşti.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 20-21 mai 2023 la Târgul de miere.

Evenimentul este dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Albinei, marcată în fiecare an pe 20 mai.

Târgul va cuprinde o serie de întâlniri cu apicultori veniți din toată țară pentru a ne vorbi despre beneficiile mierii și importanța albinei pentru întreaga omenire. Albert Einstein obişnuia să spună că „atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”.

ADVERTISING

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 13:00, la Casa Apicultorului (Casa Cut) din muzeu, actorul Nae Alexandru împreună cu interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu vor pune în scenă Povestea Casei Cut și vor familiariza publicul cu tradițiile apicultorilor.

Ziua mondială a albinelor a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia, pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora, dar şi a altor polenizatoare.

ADVERTISING

Dată aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇