Kovesi a venit la București. Ce-a vorbit cu noul procuror general al României

Kovesi a venit la București. Ce-a vorbit cu noul procuror general al României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorul general al României, Alex Florin Florenţa, a avut, luni, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu procurorul şef al Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi.

”Discuţiile au vizat următoarele teme: cooperarea EPPO – PÎCCJ în vederea îmbunătăţirii nivelului de detectare a fraudelor contra intereselor financiare ale UE, în special fraudele vamale si cu TVA; eventualele extinderi ale competenţelor EPPO şi liniile viitoare de acţiune ale PÎCCJ, astfel încât competenţele celor două parchete să fie armonizate; aspecte organizatorice privind activitatea EPPO în România”, a transmis Parchetul General, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că din delegaţia EPPO au mai făcut parte Cătălin Borcoman, procuror european, Marius Bulancea, şeful Unităţii Operaţiuni şi Suport al Colegiului Procurorilor Europeni, Dana-Manuela Ana – procuror european delegat, coordonatorul activitatii EPPO în Romania.

De asemenea, la întrevedere a fost prezent procurorul şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul PÎCCJ, Nadina-Magdalena Spînu.

Procurorul general al PÎCCJ, domnul Alex Florin Florența, a avut în cursul zilei de azi, la sediul instituției, o...

Publicată de Ministerul Public pe Luni, 8 mai 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇