Verdictul lui Adrian Porumboiu după arbitrajul controversat de la CFR Cluj - Universitatea Craiova

Verdictul lui Adrian Porumboiu după arbitrajul controversat de la CFR Cluj - Universitatea Craiova

Adrian Porumboiu a avut un verdict clar după arbitrajul controversat de la meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova.

Fostul mare arbitru internațional spune că CFR Cluj a fost dezavantajată deoarece golul oltenilor nu trebuia validat, iar campioana ar fi meritat un penalti după un henț.

"Procedurile sunt foarte clare. Ne referim la ofsaid. Din cabina VAR s-a precizat că nu e ofsaid. Dacă facem o analiză sumară, vedem că pe jumătate ar avea dreptate, dar jumătatea aia dispare dacă iei în considerare doar poziția picioarelor. Picioarele sunt pe aceeași linie, dar urmăriți poziția corpului, umărul lui Ivan e mai aproape de linia porții. Punct, 100%! Nu sunt comentarii, după părerea mea trebuie luată în considerare poziția umărului. Și dacă te uiți fără linie, vezi foarte clar, jucătorul Craiovei e mai aproape de linia porții.

ADVERTISING

Eu sunt ferm convins că s-au uitat doar la picioare și acolo, într-adevăr, Camora îl scoate din ofsaid. La hențul în careu, urmăriți cu atenție, chiar dacă e aproape, jucătorul lovește mingea cu capul și apărătorul instinctiv depărtează mâna de corp. După părerea mea, trebuia să acorde 11 metri”, a spus Adrian Porumboiu, la emisiunea Digi Sport Special.

Amintim că CFR Cluj s-a împiedicat pe teren propriu de Universitatea Craiova, scor 1-1, și are șanse practic inexistente să mai câștige titlul.

După acest rezultat, CFR Cluj este pe locul 3, cu 39 de puncte, șapte sub liderul Farul cu trei etape rămase de disputat. Universitatea Craiova este pe 4, cu 36 de puncte.

ADVERTISING

Etapa următoare, CFR Cluj va merge în deplasare la FCSB, iar Universitatea Craiova va primi vizita Farului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇