Verdictul lui Kyros Vassaras după deciziile controversate de arbitraj din Universitatea Craiova - FCSB: Explicațiile șefului CCA

Verdictul lui Kyros Vassaras după deciziile controversate de arbitraj din Universitatea Craiova - FCSB: Explicațiile șefului CCA

Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a explicat trei decizii controversate ale arbiitrlor în etapa a 6-a din play-off-ul și play-out-ul Superligii, dintre care două la partida Universitatea Craiova – FCSB 1-2.

Vassaras i-a dat dreptate lui Istvan Kovacs în privința penalty-ului dictat la presupusul henț al lui Iulian Cristea, dar și la tragerea de tricou a lui Joyskim Dawa în careu, când i-a întins tricoul lui Raul Silva.

Grecul din fruntea CCA a vorbit despre mai multe faze importante de arbitraj care au atras atenția, din derby-ul Universitatea Craiova - FCSB și nu numai.

ADVERTISING

Federația Română de Fotbal a publicat, joi, un material în care Vassaras a oferit explicații pentru deciziile arbitrilor.

Redăm mai jos, în integralitate, mesajul FRF:

"Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a realizat o analiză video a deciziilor luate de arbitri în partide din runda precedentă a Superligii.

Analiza face referire la mai multe situații:

  1. Intervenția VAR în faze suspecte de henț (cu 3 exemple din partidele Universitatea Craiova – FCSB, U Craiova 1948 – Chindia Târgoviște și Rapid – CFR Cluj).
  2. Sancționarea atacurilor imprudente (cu exemple din partidele Rapid – CFR Cluj și U Craiova 1948 – Chindia Târgoviște).
  3. Linia de intervenție VAR: cum se analizează situațiile de ofsaid, respectiv fazele care beneficiază de analiză video vs cele în care nu poate oferi elementele clare și evidente care sunt necesare (cu exemple din partidele Sepsi – Farul Constanța, Universitatea Craiova – FCSB și Rapid – CFR Cluj).
ADVERTISING

Referindu-se la situațiile de ofsaid, președintele CCA a ținut să precizeze: „Ca un comentariu general, trebuie să fim de acord că tot ceea ce vedem cu ochiul liber fără a avea imagini reale și clare de pe terenul de joc nu reprezintă întotdeauna realitatea. Folosind tehnologia VAR și softul 3D, trebuie să avem încredere în rezultatul furnizat, întrucât are de fiecare dată la bază același sistem și aceeași procedură precisă”", se arată în mesajul federației.

VIDEO CU ANALIZA ȘI EXPLICAȚIILE LUI KYROS VASSRAS

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!