La 2 ani după deturnarea avionului, Belarus l-a condamnat la 8 ani de închisoare pe jurnalistul Roman Protasevici

La 2 ani după deturnarea avionului, Belarus l-a condamnat la 8 ani de închisoare pe jurnalistul Roman Protasevici

Roman Protasevici, jurnalistul disident arestat în Belarus în 2021 după o interceptare spectaculoasă a unui avion de linie de către regimul de la Minsk, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare.

Potrivit agenţiei de presă oficiale Belta, Stepan Putilo şi Ian Rudik, alţi doi acuzaţi aflaţi în exil în străinătate, au fost condamnaţi în acelaşi dosar, în lipsă, la 20 şi respectiv 19 ani de închisoare.

Ei sunt vizaţi de o serie de capete de acuzare, între care AFP menţionează apeluri publice la preluarea puterii, comiterea de acte teroriste şi insultă la adresa şefului statului.

Cei trei tineri din acest dosar emblematic al represiunii din Belarus lucrează sau au lucrat în trecut pentru media de opoziţie Nexta.

Canalul Telegram Nexta a jucat un rol-cheie în mişcarea de protest din 2020 la adresa realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, prin difuzarea masivă a apelurilor la protest şi a imaginilor cu represiunea Poliţiei.

Roman Protasevici, 27 de ani, a fost arestat pe 23 mai 2021, împreună cu prietena sa Sofia Sapega, după ce un avion Ryanair la bordul căruia cei doi se aflau, întorcându-se din Grecia la Vilnius, a fost interceptat de un avion de vânătoare belarus, ceea ce a suscitat un val de proteste şi de sancţiuni occidentale împotriva regimului belarus.

După arestarea sa, el a acceptat să coopereze cu anchetatorii şi a afirmat că se căieşte, în imagini video difuzate de televiziunea publică de la Minsk, înregistrate sub constrângere, potrivit opoziţiei belaruse.

„El este ostatic al regimului de la deturnarea zborului Ryanair”, a reacţionat miercuri pe Twitter liderul opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia.

„Când a fost răpit, el a ales să colaboreze cu KGB (Serviciul de securitate belarus). Dar aceasta nu l-a scăpat de închisoare. Este o lecţie pentru noi toţi; nu colaborezi cu diavolul!”, a transmis miercuri tot pe Twitter Franak Viarcorka, un opozant în exil şi consilier al Svetlanei Tihanovskaia.

Roman Protasevici a compărut, miercuri, la audierea tribunalului din Minsk, singur pe banca acuzaţilor, cu cearcăne, potrivit imaginilor difuzate de agenţia Belta.

Parchetul ceruse 20 de detenţie pentru Stepan Putilo – fondatorul Nexta -, 19 ani pentru Ian Rudik şi 10 ani pentru Protasevici, fost redactor-şef al Nexta.

„Protasevici a respectat termenii acordului de colaborare încheiat cu el. În consecinţă, acuzatul va primi mai puţin decât ar fi putut”, a declarat procurorul Natalia Sokolova pentru televiziunea belarusă la sfârşitul lunii aprilie.

El se află în arest la domiciliu din iunie 2021 şi, potrivit Parchetului, va rămâne acolo până la intrarea în vigoare a sentinţei sale, dacă aceasta va fi confirmată în apel.

Prietena sa, Sofia Sapega, cetăţean rus, a fost condamnată anterior la şase ani de închisoare. Între Minsk şi Moscova sunt în curs negocieri pentru ca aceasta să fie transferată în Rusia pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇