CFR Cluj clarifică viitorul clubului: Ce se va întâmpla în cazul ratării titlului

CFR Cluj clarifică viitorul clubului: Ce se va întâmpla în cazul ratării titlului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Conducerea clubului CFR Cluj a oferit detalii despre situația financiară, în condițiile în care datoriile au ajuns la aproape 30 de milioane de euro.

Directorul de scouting Marius Bilașco a anunțat că viitorul clubului nu este în pericol, însă ardelenii vor vinde jucători dacă vor rata calificarea în cupele europene.

"Noi avem datorii către patron. Nu ai cuțitul deasupra capului că dacă nu intri… Există și varianta asta, să nu participi într-o competiție europeană. Ar fi o situație neplăcută pentru noi din foarte multe puncte de vedere. Fără participare, trebuie să găsești o altă sursă de venituri, vânzarea de jucători sau creditarea de la patron", a spus Marius Bilașco la Orange Sport.

ADVERTISING

Conform bilanțului oficial, CFR Cluj a înregistrat pierderi în valoare totală de 28.5 milioane de euro.

Pierderile pe anul 2022 sunt de 2.5 milioane de euro, în scădere considerabilă față de 2021, când au fost de 9 milioane de euro.

CFR Cluj este pe locul doi în Superliga și e calificată și în semifinalele Cupei României. Obiectivul echipei este însă calificarea în grupele unei competiții europene.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!