Cristi Săpunaru și-a stabilit viitorul la Rapid

Cristi Săpunaru și-a stabilit viitorul la Rapid

Fundașul și căpitanul celor de la Rapid București, Cristi Sapunaru, un veteran de 39 de ani, a hotărât unde va activa în continuare, după încheierea sezonului actual.

El a declarat, cu puțin timp înainte de marele derbi dintre Rapid și FCSB că își va prelungi contractul scadent în această vară cu gruparea giulesteana pentru încă un an.

„Am discutat cu conducerea și am ajuns la un acord. Mai aveţi un an să mă suportaţi. Contractul pe viaţă cu Rapid oricum îl am, pentru că sunt şi voi rămâne toată viaţa suporterul Rapidului, pentru că aşa m-am născut.

ADVERTISING

Încă n-am semnat contractul. Sper să fie bine la anul, în anul centenarului, că atunci facem o sută de ani, nu acum. Toată lumea a discutat de anul centenarului. Ăsta e anul de 99 de ani, anul centenarului va începe pe 25 iunie 2023”, a declarat Sapunaru, fost câștigător de Europa League cu FC Porto, într-o intervenție pentru OrangeSport.

Actualul contract îi expiră lui Săpunaru pe 30 iunie anul curent. El a evoluat în 4 răstimpuri pentru Rapid în carieră, iulie 2006 - iulie 2008, ianuarie 2010 - iunie 2010, februarie 2015- septembrie 2015 și iulie 2021 - prezent. Are două trofee în aceste perioade, o Cupă a României (2007) și o Supercupă a României (2007).

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!