Cum se schimbă turismul aerian: Două servicii atractive pentru cei care ajung la Istanbul și Viena

Cum se schimbă turismul aerian: Două servicii atractive pentru cei care ajung la Istanbul și Viena
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Experții anticipează o scumpire a biletelor de avion în această vară, însă transportul aerian încearcă să atragă clienții cu oferte interesante. Un serviciu gratuit recent introdus și unul care va fi lansat curând ar putea să creeze noi tendințe importante în acest sector.

Ne așteaptă o vară cu vacanțe mai scumpe, posibil chiar cele mai costisitoare din ultimii ani, sunt de părere experții, invocând creșterea prețurilor biletelor de avion, inclusiv pentru zborurile low-cost. Totuși, există și vești bune: două servicii noi ar putea dinamiza piața și au potențialul de a crea noi tendințe avantajoase pentru pasageri.

ADVERTISING

Compania aeriană Turkish Airlines a lansat serviciul gratuit Touristanbul, destinat celor care fac escală în Istanbul și au între șase și 24 de ore între zboruri. Călătorii pot alege unul dintre cele opt tururi ghidate pentru a vizita cele mai importante obiective turistice și a gusta preparatele culinare tradiționale din Istanbul.

După aterizarea la Istanbul, pasagerii sunt preluați de o mașină care îi plimbă prin oraș și îi aduce înapoi la aeroport după încheierea turului. Tururile sunt organizate cu atenție, în funcție de durata escalei, însă dacă un pasager pierde avionul din cauza companiei, Turkish Airlines se va asigura că acesta ajunge la destinație.

ADVERTISING

Touristanbul este disponibil doar pentru pasagerii companiei Turkish Airlines. Aceștia pot solicita serviciul imediat după aterizare, la ghișeul din terminalul pentru sosiri al aeroportului din Istanbul. Călătorii pot beneficia de un tur gratuit pe baza biletului, cu condiția ca acestea să fie emise de Turkish Airlines, iar seria acestuia să înceapă cu 235.

Și aeroportul din Viena vine cu o idee interesantă: începând din luna mai, cei care pleacă din capitala Austriei pot cere ca bagajul de cală să le fie preluat și dus la aeroport înainte de a porni de acasă sau de la hotel, reducând astfel timpul pierdut cu formalitățile de îmbarcare. Bagajul e recuperat apoi la sosirea pe aeroportul de destinație, potrivit SchengenVisaInfo.com.

ADVERTISING

Serviciul oferit de compania AirPortr este disponibil pentru zboruri de pe principalele aeroporturi din Europa, precum cele din Elveția, Marea Britanie și Austria și va avea un tarif începând de la 26 de euro, în funcție de numărul bagajelor și de destinația acestora. Primele 200 de rezervări vor fi gratuite, în cadrul unui test care va fi efectuat înainte de 3 mai.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇