Cine va cânta la Windsor pentru încoronarea regelui Charles. A fost anunțat preparatul încoronării (Video)

Cine va cânta la Windsor pentru încoronarea regelui Charles. A fost anunțat preparatul încoronării (Video)

Take That, Lionel Richie şi Katy Perry se vor număra printre artiştii care vor cânta la concertul dedicat încoronării regelui Charles, alături de cântăreţii de operă Andrea Bocelli şi sir Bryn Terfel.

Cantautoarea Freya Ridings şi compozitorul şi producătorul de soul Alexis Ffrench vor urca, de asemenea, pe scena din incinta Castelului Windsor duminică, 7 mai, a anunţat BBC.

Ei fac parte dintr-un line-up care va aduna la eveniment a 20.000 de persoane şi invitaţi, show care va fi difuzat şi pe BBC One, BBC iPlayer, BBC Radio 2 şi BBC Sounds.

Gary Barlow, Howard Donald şi Mark Owen de la Take That au declarat: „Acesta va fi primul nostru spectacol live de la Odyssey Tour, acum patru ani, şi ce scenă ca să revenim! O trupă şi orchestră uriaşă live, un cor, toboşari militari, fundalul Castelului Windsor şi celebrarea unui nou rege. Abia aşteptăm!". 

ADVERTISING

Lionel Richie, care a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 2022, a declarat: „A împărţi scena cu ceilalţi interpreţi la concertul de încoronare este un eveniment o dată în viaţă şi va fi o onoare şi o sărbătoare". 

Katy Perry, ambasadoare a British Asian Trust, fondat de rege, a spus că este încântată să „ajute aducând încă o lumină asupra Fondului de protejare a copiilor, a cărui activitate include iniţiative de strângere de fonduri cu scopul de a găsi soluţii la traficul de copii”.

Bocelli şi Terfel vor cânta în duet la concert, în timp ce Ridings va cânta împreună cu Ffrench.

Artiştii vor fi susţinuţi de o orchestră de 70 de muzicieni şi o trupă house care cuprinde Massed Bands din divizia Household şi Orchestra de coarde a contesei de Wessex.

ADVERTISING

Spectacolul va include o apariţie exclusivă a Corului încoronării, un grup divers, ales dintre corurile comunitare şi cântăreţii amatori din întreaga Marea Britanie.

Lighting up the Nation va implica iluminarea unor locuri emblematice din Marea Britanie folosind proiecţii, lasere, afişaje de drone şi lumini.

Detaliile au fost anunţate după ce un sondaj YouGov a dezvăluit că majoritatea britanicilor nu erau interesaţi de încoronare.

În sondajul efectuat pe mai mult de 3.000 de adulţi în această lună, 35% au spus că „nu le pasă foarte mult” de eveniment, iar 29% au spus că nu le pasă deloc, în timp ce 24% dintre respondenţi au spus că le pasă destul de mult şi doar 9% au spus că le pasă foarte mult. Dar 46% au spus că probabil vor urmări încoronarea sau vor participa la festivităţi.

ADVERTISING

Preparatul încoronării

Regele Charles al III-lea şi regina consoartă, Camilla, au ales personal o reţetă pentru „Coronation Quiche", un preparat care va fi servit la evenimentele organizate cu ocazia încoronării de luna viitoare, a anunţat luni Palatul Buckingham.

Felul de mâncare, care conţine spanac, fasole boabe şi tarhon, face referire la „Coronation Chicken", un preparat pe bază de curry şi maioneză inventat pentru încoronarea în 1953 a mamei lui Charles, regina Elisabeta a II-a.

Palatul Buckingham a declarat pe site-ul său că felul de mâncare a fost ales personal de Charles şi Camilla şi „se adaptează uşor la diferite gusturi şi preferinţe", reprezentând o reţetă pentru sute de prânzuri comunitare planificate în toată Marea Britanie pentru a marca evenimentul din 6 mai.

The King and The Queen Consort's Coronation Quiche

Trei zile de festivităţi sunt planificate începând de sâmbătă, 6 mai, pentru încoronarea lui Charles al III-lea.

Regele Charles va fi încoronat la Westminster Abbey din Londra în cadrul unei ceremonii fastuoase, marcată de tradiţii vechi de 1.000 de ani, eveniment la care vor participa şefi de stat şi demnitari.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇