Deputatul fugar din Republica Moldova Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Deputatul fugar din Republica Moldova Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Deputatul fugar din Republica Moldova Ilan Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare cu executare. Sentinţa, pronunţată joi de Curtea de Apel, este definitivă şi executorie, transmite presa din Republica Moldova.

Instanţa a admis integral şi acţiunea civilă, astfel bunurile lui Şor în valoare de peste cinci miliarde de lei pe care a fost pus sechestru urmează să fie confiscate în favoarea statului, scrie jurnal.md.

''Şor va sta 15 ani la puşcărie pentru furtul miliardului şi averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetăţeni - ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar aşa justiţia îşi poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoţii şi fac dreptate'', a scrie preşedinta Maia Sandu pe Facebook.

ADVERTISING

Conform jurnal.md, Ilan Şor a venit cu o reacţie pe Facebook, la scurt timp după ce anunţarea deciziei Curţii de Apel Chişinău.

"Aceşti trei judecători vor ajunge după gratii destul de curând. Vreau ca aceşti judecători după ce vor vedea acest video să fie la curent că eu şi susţinătorii mei cu siguranţă nu vom uita cum, sub presing, a fost luată o decizie ilegală şi fără precedent, cu încălcarea tuturor procedurilor şi normelor", a spus Şor într-o înregistrare video, vorbind în limba rusă.

Acesta a adăugat că nu intenţionează să se predea autorităţilor.

ADVERTISING

"Această decizie este o răzbunare pentru mişcarea protestatară pe care, nu-mi este ruşine să recunosc, o dirijez eu şi partidul meu. Este o răzbunare pentru faptul că noi luptăm pentru o viaţă bună. N-o să mă oprească nicio hotărâre, o să merg până la capăt", a mai spus Ilan Şor.

Ilan Şor fusese condamnat de o instanţă de fond la 7 ani şi jumătate de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar, dar până acum s-a aflat în libertate până la pronunţarea unei decizii finale în acest caz.

Dosarul lui Şor s-a aflat pe rol la Curtea de Apel Cahul din septembrie 2018, fiind amânate zeci de şedinţe de judecată. Deşi nu a recunoscut oficial, Ilan Şor, deputat din 24 februarie 2019, ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇