FCSB are un meci foarte important în economia titlului din Superligă, cu Farul, pe Arena Națională (17 aprilie, ora 20:30).e
Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat că e gata de un gest pe care nu l-a mai făcut de șase luni.
Gigi Becali are de gând să meargă să discute și să încurajeze jucătorii în cantonamentul de la Berceni, înaintea partidei cu Farul. Un gest pe care nu l-a mai făcut de șase luni, de la un meci cu UTA (2-1, pe Arena Națională) din octombrie 2022.
Patronul FCSB a spus că vrea să copieze modelul lui Gică Hagi, care le ține moralul sus jucătorilor și Farul a ajuns pe primul loc, cu prima șansă la titlu.
"E posibil să merg (n.r. în cantonament), contează foarte mult încurajarea, eu o să le spun că sunt cei mai buni, cum le spune Gică, că așa le spune Gică, mă iau și eu după Gică, mă iau după specialist, nu?
Păi dacă nu batem, nici nu vreau, nici ipotetic nu iau în calcul să pierdem meciul. Un egal, mai ești în cărți. Dacă câștigăm meciul, deja trebuie să ne lăsăți să ne pregătim de Liga Campionilor", a spus Gigi Becali, conform ProSport.