3 cărți de ficțiune istorică pe care trebuie să le ai în bibliotecă

3 cărți de ficțiune istorică pe care trebuie să le ai în bibliotecă

Vrei să afli cât mai multe lucruri despre istoria secolului trecut, prin intermediul unor cărți diferite? în cazul acesta, avem recomandările ideale pentru tine. Îți prezentăm în continuare trei cărți de ficțiune istorică pe care trebuie să le ai în bibliotecă. 

Prima carte pe care ți-o recomandăm se numește Cele noua femei de la Ravensbruck, de Gwen Strauss. Este o poveste adevărată despre supraviețuire în Germania nazistă, astfel că dacă vrei să știi mai multe despre acest subiect, neapărat să citești cartea. Este deja un bestseller internațional, publicat în peste 15 țări. Se dorește a fi o carte-document despre povestea unui grup de femei care au reușit să fugă dintr-un marș al morții. Este o carte despre solidaritatea salvatoare, despre relația dintre memoria colectivă și cea individuală. Nouă femei de până în 30 de ani la momentul arestării au încercat să se opună răului. Astfel, au ascuns parașutiști, au coordonat comunicații între celule de partizani, au ajutat copii evrei, familii din Rezistență și au făcut multe alte acte curajoase în acele vremuri greu încercate. Din păcate, au fost prinse, interogate, torturate și deportate tocmai într-un lagăr din Ravensbruck. Cele nouă femei fac un pact: fie vor trăi toate, fie vor muri toate. Fuga lor a durat nu mai puțin de zece zile, reușind să treacă frontul și să ajungă la Paris. Astfel, cartea a fost riguros documentată și este un omagiu adus prieteniei și generozității în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. 

ADVERTISING

Tot o realitate crudă, din timpul Primului Război Mondial de data aceasta, prezintă cartea Ultimul Crăciun la Paris, de Hazel Gaynor, Heather Webb. Așa cum îi spune și numele, acțiunea cărții începe la Paris, pe vremea Crăciunului. Thomas Harding se întoarce în oraș, având alături un pachet de scrisori neprețuite, care evocă povești despre dragoste și pierdere, prietenie, familie, speranțe distruse de război. Le recitește și își aduce aminte de anul 1914, în august, când Evie Elliott și-a luat rămas bun de la el și fratele ei, trimiși pe Frontul de Vest. Erau încrezători că războiul se va sfârși până de Crăciun, astfel că își fac planuri să se reîntâlnească în Paris și să sărbătorească acea perioadă minunată din an. Din păcate, așteptarea se transformă în ani, iar Tom și Evie păstrează legătura cu ajutorul scrisorilor și telegramelor. Prietenia dintre ei este din ce în ce mai puternică. Zeci de ani mai târziu, Tom se întoarce în Paris, cu gândul de a se elibera de fantomele trecutului. Aici, găsește o ultimă scrisoare. 

ADVERTISING

A treia carte pe care ți-o recomandăm este Auschwitz, ultima stație, de Eddy de Wind. Este scrisă sub forma unei mărturii din iadul de la Auschwitz, în care sunt descrise atât atrocități, cât și momente de solidaritate, încredere și speranță. În anul 1943, Eddy de Wind este un medic tânăr care se oferă voluntar pentru a lucra în lagărul de tranzit de la Westbork. Este convins că acolo își va găsi mama, însă din păcate ea a fost deja trimisă la Auschwitz. Pe atunci, nu se auzise de ororile de acolo, așa că Eddy încă spera. Se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp vor ajunge amândoi în acel loc al groazei. Sunt repartizați în zone diferite și cu toate că amândoi supraviețuiesc, nu reușesc să rămână împreună. După ce lagărul a fost eliberat, Eddy rămâne pentru a-și scrie povestea, însă atribuie toate întâmplările unui personaj, Hans. 

ADVERTISING

Dacă ți-am stârnit curiozitatea, nu uita că găsești toate aceste cărți la BOOKZONE!