PSG a decis viitorul lui Kylian Mbappe: Conducerea a luat decizia

PSG a decis viitorul lui Kylian Mbappe: Conducerea a luat decizia

Clubul Paris Saint-Germain l-a declarat netransferabil pe Kylian Mbappe, închizând uşa unei posibile vânzări a starului fotbalului francez la finalul acestui sezon, scrie cotidianul spaniol Sport.

Mbappe (24 de ani) a deschis săptămâna aceasta un nou război împotriva lui celor de la PSG, criticând deschis campania pentru abonamentele din sezonul viitor, în care apare doar el dintre toţi jucătorii parizieni. Protestul său furios a dus la anularea acţiunii de marketing a parizienilor, iar în capitala Spaniei circulau deja speculaţii despre posibile plecare a lui Mbappe la Real Madrid în această vară. „Dar va fi imposibil. PSG l-a declarat pe Mbappe absolut netransferabil, aşa că francezul îşi va respecta contractul, cel puţin până în 2024. Nu va fi vândut şi nici relaţia nu este atât de deteriorată încât să-şi forţeze plecarea”, scrie ziarul catalan, apropiat de marea rivală a madrilenilor, FC Barcelona.

ADVERTISING

Kylian Mbappe, actualul căpitan al selecţionatei Franţei, a fost la un pas să semneze cu Real Madrid înaintea acestui sezon, dar a acceptat în final să rămână pe Parc des Princes. El şi-a prelungit cu doi ani contractul cu PSG, iar înţelegerea conţine şi o opţiune pentru un sezon suplimentar, pe care decarul francez o poate activa în vara lui 2024, când va avea posibilitatea să plece liber la un alt club.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!