Cea mai geroasă dimineață de 30 martie din istoria României

Cea mai geroasă dimineață de 30 martie din istoria României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mercurul termometrelor a coborât, joi dimineaţa, la Miercurea-Ciuc, până la minus 11,6 grade Celsius, fiind înregistrat recordul de temperatură pentru această zi.

Precedentul record a fost de minus 10 grade Celsius, a declarat meteorologul de serviciu Sorin Bugner, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu.

De asemenea, la Topliţa s-au înregistrat minus 10 grade Celsius, faţă de vechiul record, care a fost de minus 8 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc s-a consemnat o minimă de minus 7,4 grade Celsius, în vreme ce precedentul record a fost de minus 5,4 grade.

ADVERTISING

Şi la celelalte staţii din judeţ s-au înregistrat valori negative, la Joseni mercurul termometrelor arătând o minimă de minus 9,7 grade Celsius, iar la staţia de munte Bucin, de minus 10,8 grade Celsius.

Sorin Bugner a precizat că aceste temperaturi scăzute s-au înregistrat pe fondul unui cer senin şi al unei mase de aer rece venită din Nord.

În următoarele zile temperaturile vor mai creşte, dar în timpul nopţii este posibil să mai fie valori negative.

Aceste temperaturi negative nu reprezintă un pericol pentru culturile agricole din Harghita, unde încă nu a venit primăvara, iar vegetaţia nu este pornită.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇